Pastorul Tokes se crede crucișătorul Aurora

După întåmplarea publică de la Tușnad  cu președintele Băsescu și premierul Orban, despre ieșirile de ieri-alaltăieri ale pastorului Tokes nici n-ar mai trebui adusă vorba.
Și totuși. Cånd vorbește despre ungurii din Transilvania, pastorul provoacă månie clocotitoare printre unii com-patrioți. Un partid chiar vrea să-l bage la penal. Un vicepreședinte de partid spune că, dacă i-ar sta în față, i-ar arăta el. Păi, chiar asta și vrea pastorul, să se victimizeze, să facă circ alarmist. Dar se merită?
Pastorul Tokes se crede iscusit manipulator. S-a agățat primul, dintre toate căpeteniile separatiste din lume, de avizul consultativ și în doi peri (dar, în fond, corect) al Curții de la Haga, pentru a-și relua eternul discurs iredentist. Nici Dalai Lama, nici insurgenții ceceni sau kurzi n-au fost mai iuți de picior și mai prompți în declarații pe spuza lor. În schimb, pastorul a prins din zbor verdictul vag de la Haga pentru a flutura ideea că „și secuii ar putea ieși în stradă pentru autonomia lor“.
Unii, cum spuneam, s-au indignat peste poate. Eu, mai degrabă, mă amuz. Decåt o trimitere în judecată, e de preferat, deocamdată, mai degrabă o trimitere în derizoriu. Decåt citație, mai bine pamflet. Dacă lucrurile nu se îngroașă. Și nu par să se îngroașe. Căci a fost un truc ieftin. Peste numai o zi-două, pastorul a stat, smerit și cuviincios, cu cămașă albă și vestuță, într-un prezidiu de adunare, långă președintele Romåniei și premierul Ungariei, ba chiar a și vorbit, aproape cuminte, de parcă era alt om decåt cel ce chema mai deunăzi la scandal. Ce să mai crezi, cum să-l mai crezi?
Numai că unii îl iau în serios. Și cad în capcanele lui, gåndite viclean, dar instalate pueril. Pastorul se străduiește să ne facă să-l credem că situația din Transilvania e cam totuna cu aceea din Kosovo. Dar în Kosovo au murit, în războiul etnic recent, peste 10.000 de oameni. Nicio asociere cu poeticul și din păcate nevoiașul „Ținut al secuilor“, unde, să o recunoaștem, nici ungurii, nici romånii nu o duc grozav, dar nu pun måna pe par să se căsăpească între ei.
Pastorul Tokes, repet, nu trebuie luat în serios. Chiar dacă a ajuns vicepreședinte al Parlamentului European. Jocurile politicianiste i-au aranjat o asemenea schemă. Ei și? I-ar îndemna el, de la această tribună europeană, pe basci și catalani, scoțieni și corsicani, nord-italieni și flamanzi să iasă cu furci și coase la drumul mare?
Dar în Romånia, pastorul se cocoșește și se urzică. Iar cåteva televiziuni „de actualități“ pun în prostie gaz pe flăcăruia iscată de respectivul. De ce pun botul la așa ceva „analiști“, politicieni, posturi de televiziune? De ce-i fac jocul impetuosului cu și fără sutană?
Liderii romån și ungur de la Tușnad s-au făcut că n-au avut cunoștință de ieșirea exaltată a pastorului Tokes. Au vorbit despre orice altceva, numai de spusele lui nu. Las’ că nici ei nu au intrat, cel puțin în exprimarea lor publică, în esența relațiilor romåno-ungare. Oricum, mai bine așa, decåt să se fi lăsat prinși în trendul alarmist de sorginte „pastorală“.
Laszlo Tokes, „omul prin care totul a început în Romånia“, în 1989, cum îl recomanda mai acum cåteva luni un săptămånal francez, de altfel onorabil, („L’Express“), se visează, probabil, a fi hărăzit rolului de „vestitor al furtunii“, de „scånteie a revoluției“. Despre cine l-a pus să facă ce-a făcut el în 1989 și de ce, nu vorbim acum. Dar dacă actualul vicepreședinte al Parlamentului European crede că-i va scula „la lupta cea mare“ pe unguri, secui sau cum li se mai spune, se înșeală. Romånia din 2010 nu mai este cea din 1989. Nici Europa. Nici lumea și jocurile geopolitice ale momentului. Pastorul se amăgește cånd crede că ar mai putea fi crucișătorul Aurora de pe care s-ar fi tras salvele anunțătoare ale revoluției din octombrie. Care de fapt nici n-a fost revoluție, care salve, după variante mai noi, se pare că nici nu au fost trase.
Așa că, mai bine la mănăstire, ca Ofelia, pastore vicepreședinte.