La 23 de ani după Piața Universității, Victor Ponta a ales: Mai bine „Cârlan” decât „Golan”!

„Puțini am fost, mulți am rămas” constatau, cândva, bătrânii ilegaliști covârșiți de mulțimile de oportuniști care se înghesuiau să intre în Partidul Comunist Român. Probabil că la fel au exclamat și adevărații revoluționari, covârșiți de zecile de mii de „proprietari de certificate” care apar,  periodic, precum ciupercile după ploaie. Cam același lucru se petrece și cu cei care se laudă că, în urmă cu 23 de ani, au fost „Golani” în „Piața Universității”. O figură cu totul aparte printre aceștia din urmă, este chiar Victor Ponta, actualul nostru Premier. Ori de câte ori are ocazia, el se laudă că, în urmă cu 23 de ani ar fi fost și el „Golan” în „Piața Universității” pe vremea când acolo era „Zona liberă de comunism” dar și „Kilometrul zero” al democrației românești. Dar, de la o ocazie la alta, relatările sale diferă, pe ici pe colo, prin punctele esențiale. Totuși, este posibil ca el chiar să fi fost acolo. Dar, cu siguranță, nu a înțeles absolut nimic din ceea ce se laudă că ar fi trăit acolo. Totuși poate că nu ar trebui să-l judecăm prea aspru: Piața Universității este o întâmplare de demult, din secolul, ba chiar din mileniul trecut.

„Iliescu și al lui, cascadorii râsului”

Pentru mii și zeci de mii de români, „Piața Universității” a fost, atunci, o experiență cu adevărat unică. O experiență pe care cei care au fost, cu adevărat, acolo au trăit-o cu o intensitatea maximă, a unui foc mistuitor care, pentru ei, nu s-a stins complet nici acum. Adevărații „Golani” care au fost acolo zi de zi și seară de seară, cu trupul și cu sufletul, nu vor uita cât vor trăi, „Zona liberă de comunism”, locul magic unde, săptămâni la rând, s-a cântat la unison „Imnul Golanilor” cu dramaticul refren: „Mai bine haimana,/Decât trădător,/Mai bine huligan,/Decât dictator. /Mai bine golan,/Decât activist,/Mai bine mort,/Decât comunist”. Doar cine a fost, cu adevărat, în „Golania” aude și acum, aievea, îndemnul „Jos Iliescu” repetat de atâtea mii de ori încât ziariștii străini începuseră să creadă că adevăratul nume al „Cucuvelei” de la Cotroceni nu este Ion Iliescu ci exact „Jos Iliescu”. Dar și de jovialul „Iliescu și al lui, cascadorii râsului”, urmat adeseori de mult mai fermul îndemn „Jos Iliescu, lângă Ceaușescu!”. ?ê?£i tot adevărații „Golani” sunt cei care și-l amintesc și acum pe Lord, un Setter superb, cățel dotat cu o înaltă conștiință civică, pe care stăpânul său îl obișnuise să latre furios, ori de câte ori i se arăta o poză cu „Zâmbăriciul” despre care se spunea că i-a dat Dumnezeu urechi doar pentru ca să „nu râdă de jur împrejur”. Ei, același „Lord”, cățelul cu solide convingeri politice care venea acolo cu tot cu hamul lui special, pe care era fixată o lozincă cu „ziceri de bine” adresate aceluiași Iliescu. De atunci, au trecut exact 23 de ani. Ani lungi în care absolut nici unul dintre adevărații „Golani” nu s-au apropiat, fie măcar cu un milimetru de Ion Iliescu pe care-l consideră, chiar și acum „Ultima zdreanță bolșevică”. Ce-i drept, există, totuși, o excepție al cărui rol este, bineînțeles, cel de a „confirma regula”.

„Cârlanul”, ucenicul „Cucuvelei”
   
Cândva, prin aprilie 2010, întrebat dacă a fost și el în Piața Universității, Victor Ponta s-a lăudat în fața unui ziarist: „Am fost cu mama mea, cu sora mea, am fost șeful delegației liceului meu acolo, de aceea vă spun: A fost o experiență care pe mine m-a format ca om care cred în democrație”. Atunci nu s-a găsit, însă, nimeni care să-i atragă atenția: „Hei, domnu Ponta faci o mare confuzie: poate că matale te referi la cine știe ce excursie pe care ai făcut-o „cu clasa”, pe vremea când erai pionier sau UTC-ist al regimului comunist. În „Golania” din „Piața Universității” tinerii, fie ei studenți sau încă liceeni au venit întotdeauna cu prietenii și niciodată trimiși „de la școală” în cine știe ce delegație oficială. Probabil că matale habar n-ai, dar, pe atunci, în anumite licee din Capitală, elevii erau amenințați cu exmatricularea dacă se afla că le-au călcat picioarele prin <<Golania>>”. Iar dacă atunci nu l-a contrazis nimeni, povestea asta a și rămas în picioare, numai bună să o repete și altă dată. De fapt, asta cu „ a fost o experiență care pe mine m-a format ca om care cred în democrație” a fost doar o lăudăroșenie tipic UTC-istă. De unde și-a găsit el să învețe democrație? Exact de la „Iliescu și ai lui, cascadorii râsului”. ?ê?£i asta pentru că Ponta și-a început cariera politică slugărindu-l pe Adrian Năstase, fostul premier, actualmente pușcăriaș eliberat condiționat. O carieră pornită „de jos” dar supravegheată atent de „Jos Iliescu”, pardon, Ion Iliescu. Adică exact cel care, la un moment dat, i-a și arătat biciul și l-a pus la punct „potcovindu-l” cu rangul de „cârlan”, care i s-a  lipit de frunte precum scaietele de coada unei capre râioase.

„Da, m-am intitulat Golan”

În seara de 13 iunie 2013, la exact 23 de ani de la ziua în care „Golania” a început să fie înecată în sânge, premierul Victor Ponta a participat la o emisiune televizată, în calitate de invitat al lui Robert Turcescu. Dar, de astă dată, contrar obiceiului său, moderatorul și-a tratat invitatul cu îndeajuns de multă condescendență. Doar spre final i-a întins un soi de capcană subtilă pe care premierul a evitat-o cu grația unui elefant care tropăie printr-o grădiniță cu floricele. Chestionat de moderator despre 13-15, dar fără să-l fi acuzat cineva de ceva anume, actualul premier s-a trezit precizând că are „conștiința curată”. Iar asta prin intermediul unei fraze fără cap și fără coadă din care nu rezulta cu cine anume se ceartă el concret: „Nu, pentru că întotdeauna, pentru mine, ce a fost în Piața Universității a fost un lucru atât de prețios pentru cultura mea și pentru educația mea, încât modul în care vorbesc la 20 de ani cei care nu au fost acolo mi se pare inutil”. Întrebat dacă atunci „s-a autointitulat golan”, Victor Ponta a afirmat „Ba da, dar am fost acolo, spre deosebire de cei foarte mulți care vorbesc”. Mai apoi, întrebat dacă a scandat și el „Jos Iliescu”, actualul premier a recunoscut, oarecum fâstâcit:  „ Am strigat, sigur că da.”. Dar, în momentul în care a fost invitat să-și pună în piept un bilețel pe care scria, exact ca acum 23 de ani, „Golan, Jos Iliescu”, Ponta aproape că a intrat în panică și a refuzat chiar și să atingă acea bucățică de hârtie. Păi, de unde atâta curaj pe el? Numai să fi îndrăznit așa ceva că, în secunda doi, bătrâna cotoroanță comunistă i-ar fi tras o smetie care l-ar fi „descalificat” și l-ar fi trimis direct în grajdul lui de „Cârlan”, oricât se mândrește el acum că este Premierul României.

Vasile Surcel