Home Politic Ponta, validat pentru Cotroceni prin videoconferință

Ponta, validat pentru Cotroceni prin videoconferință

DISTRIBUIŢI

Liderul PSD, Victor Ponta, va avea vineri parte de o validare a candidaturii sale pentru Cotroceni prin intermediului unui vot prin videoconferință. Acesta va fi votat şi desemnat ca prezidenţiabil la Congresul social-democraților, care va avea loc la Alba Iulia. Victor Ponta și președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, se vor afla într-o sală cu 500 de delegați. De aici, vor intra în direct cu delegații din filialele din țară ale partidului. După ce i-au solicitat încă de la începutul anului să candideze pentru Cotroceni, acesta nu a răspuns afirmativ în mod oficial decât în luna iunie, când Ponta a acceptat simbolic la o reuniune PSD organizată într-o fostă bază militară de la Orăștie. „Le-am spus colegilor mei că, dacă există sprijinul lor, sunt pregătit pe 1 august să le cer sprijinul pentru a cand la funcția de președinte”, spunea Ponta, în iunie. Tot atunci, fostul președinte Ion Iliescu afirmă că acesta este încă mult prea tânăr și fără experiență pentru a conduce statul. Candidaturile pot fi depuse până pe 23 septembrie iar primul tur al alegerilor este programat pe 2 noiembrie.

 

 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.