Săptămâna trecută pictorul Ion Grigore și-a mai vernisat o expoziție, de data asta la Galeriile „Cornel Florea“ din Piața Alba Iulia . „Oameni și case“ ar putea fi intitulată noua expoziție, dacă n-ar fi mai multe case decât oameni (tablouri cu prezențe omenești sunt doar vreo șase). ?ê?£i totuși, casele acelea sunt atât de „locuite“, iradiază atâta căldură umană încât, da, „oameni și case“ rămâne, cred, o formulă potrivită. Căci oamenii se subînțelege și acolo unde lipsesc. „Satul din pictura lui Ion Grigore respiră sacrul legendelor, datinilor și obiceiurilor, dar nimic nu este departe de ideea de stagnare, de nemișcare – îi surprinde, inspirat, esența, reputatul critic și istoric de artă Constantin Prut. Aparenta detașare înseamnă instaurarea unei liniști în care tradițiile și istoria epocilor imemoriale se resorb în clipa prezentă, în dimensiunea atât de precis conturată a civilizației actuale. Aburul de basm în care sunt învăluite imaginile pictorului aparține peisajului, frumuseții plaiurilor și câmpiilor și pictorul îl împrumută pentru că ființa sa se regăsește, întreagă, în acest peisaj.
Într-adevăr, Ion Grigore este prezent peste tot în pictura sa, în fiecare din sutele de case, „achiziționate“ de memoria sa afectivă și reclădite în vreo 40 dintre lucrările expoziției de la Galeriile „Cornel Florea“.
Tablourile sunt „subminate“ de un irepresibil bizantinism extatic, temperat de poantilismul discret al imaginilor privite, parcă, printr-un geam aburit. Dar mai e ceva. Ceva care face ca amintitele particularități discrete să se estompeze complet, reduse la rolul de simple instrumente de lucru: stilul propriu. Liber de contract față de orice curent sau modă, Ion Grigore pășește în universalitate natural și smerit, dar fără complexe. Ca într-o biserică, la liturghie, încălțat în opincile strămoșești de duminică.
Universalitatea lui Ion Grigore este neaoșe ca a lui Brâncuși. Clădirile pictate de el, chiar dacă, unele, sunt din Italia, Spania sau Sully-sur-Loire, au același aer familiar ca și cele din Fundu Moldovei, Comănești sau Dolheștii Mici. Seva din care se trage arta lui Ion Grigore se răsfrânge inevitabil în oricare dintre proiecțiile sale plastice. Obârșiile acestor proiecții au fost identificate și de criticul de artă Ruxandra Garofeanu: „Drumul croit de Ion Grigore, cu migală și răbdare, își are obârșia în ținuturile sale natale – dealuri sau coline, pământuri însămânțate și muncite de mâna omului. Aici, pe calota sferică a pământului, devenită subiect al tablourilor sale, se desfășoară, cu ritmurile și obiceiurile ei, viața comunității.“
Avem, la Ion Grigore, corolarul academic al picturilor murale de la Voroneț, Humor sau Sucevița, în care meșterii anonimi l-au zugrăvit pe regele David cântând la cobză. De altfel, Ion Grigore este familiarizat la propriu cu pictura murală religioasă, căci a practicat-o asiduu, lăsându-și amprenta pe numeroase biserici: Biserica din Valea Lupului, Iași, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Săcele, Paraclisul Mănăstirii Dealu, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bâldana, Dâmbovița, Biserica „Sfânta Înviere“ din Suceava, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Comănești, Suceava.
Ion Grigore are vorba molcomă și dulce ca a lui Creangă. ?ê?£i, la fel ca a lui Creangă, e plină de capcane și tăișuri ascunse. Sub acest aspect, pictura lui Ion Grigore seamănă cu vorba lui Ion Grigore: artistul pictează cu accent moldovenesc.
Miron Manega
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
