Două din cele cinci persoane împușcate luni în localitatea constănțeană Cogealac, în timpul unui conflict între primar și localnici, pe de o parte, și angajații unei firme de pază a societății care construiește un parc eolian, pe de altă parte, au rămas internate în spital, fiind operate. Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, dr. Liliana Tuță, viceprimarul comunei Cogealac, Mihai Dore, și fratele său, Nicolae Dore, au fost răniți în zona toraco-abdominală și au necesitat intervenții chirurgicale, în prezent starea lor fiind stabilă.
Conflictul izbucnit între primarul de la Cogealac și constructorul celui mai mare parc eolian din Europa a stårnit reacții și la nivelul Consiliului Județean Constanța. Astfel, președintele instituției l-a acuzat pe edil că folosește toate mijloacele, multe dintre ele „abuzive și ilegale“, pentru a împiedica realizarea parcului eolian de către firma CEZ. „Iată că primarul Cati Hristu a recurs la metode incalificabile pentru a obține retragerea constructorilor, instigånd un grup de aproximativ 80 de persoane să pătrundă înarmați cu båte și topoare în zona grupului CEZ, agresåndu-i pe angajații acestuia și ai subcontractorilor, inclusiv pe agenții de pază, care au făcut uz de armă în mod legal“, susține prefectul într-un comunicat. Societatea care realizează parcul eolian de la Cogealac are toate avizele necesare pentru desfășurarea proiectului, a spus purtătorul de cuvånt al grupului ceh, Cosmina Marin, care a precizat că nu este pentru prima dată cånd primarul din localitate încearcă să intre pe teritoriul firmei. „Există toate avizele necesare: autorizație de la Consiliul Județean Constanța, avizul de înființare a parcului eolian de la ANRE, avizul de racordare în rețea de la Transelectrica, contracte de închiriere pentru toate suprafețele de teren pe care urmează să fie amplasate turbinele“, a declarat Cosmina Marin.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















