Recenta comemorare a dramelor petrecute acum 23 de ani, în cursul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, i-a oferit lui Ion Iliescu, o bună ocazie de a ne demonstra fie că este deja senil, fie că nu a înțeles absolut nimic, nici din ceea ce s-a întâmplat atunci și nici din realitatea zilelor noastre. O realitate din care invocarea bolșevic-propagandistică a „proletariatul“ a dispărut de multă vreme. Întrebat de ziariștii unui post central de televiziune despre „Mineriada“ din iunie 90, Iliescu a îngroșat, încă odată, pingeaua obrazului și a trântit vechea minciună pe care o spune de fiecare dată, de fapt o grosolană manipulare prin omisiune, în spatele căreia speră să ascundă adevărul acelor zile dramatice. Dar și să arunce vinovăția asupra oricui, numai asupra sa nu. „Nu îmi asum venirea minerilor, nu am de ce. (…) M-am dus (să vorbesc cu ei – N.red.) tocmai ca să-i conving să părăsească Capitala, prezența lor aici era un factor perturbator, am apelat la simpatia de care mă bucuram ca să-i conving să plece. Era o chestie de autoritate personală, pe care am folosit-o cât am putut ca să atenuez porniri de acest fel“. O „ieșire spontană“? Iliescu minte exact ca o gazetă comunistă, așa cum o făcea pe vremea în care dădea din colț în colț în fața lui Ceaușescu. Autoplagiindu-și o teză mai veche, Iliescu susține și acum că „evenimentele din iunie 1990 au fost cauzate de agresivitatea Opoziției care a căutat să facă din Piața Universității un moment de alimentare a unei stări de încordare și dorinței minerilor de a face ordine“. Moment în care, luat de valul vechii retorici bolșevice, bătrânul comunist a vorbit, și acum, exact ca în anii de început ai „dictaturii proletariatului“: „Minerii se simțeau exponentul proletariatului avansat care face ordine. Nu aveam cum sa frânăm așa ceva.“ Ba da, bătrâne, aveai cum: pur și simplu puteai să nu-i chemi în București și să nu le pui la dispoziție trenuri și restul de „logistică“ pe care le-a fost pusă la dispoziție din ordinul tău. ?ê?£i pentru că adevărul iese întotdeauna la iveală, același Iliescu a confirmat și povestea cu autobuzele Poliției cărora li s-a dat foc chiar din ordinul căpeteniilor din MI. Încercând să explice și acel episod care a contribuit la instaurarea haosului, el a recunoscut: „ Eu nu exclud că au fost și provocări care să caute să genereze reacții, să declanșeze o stare de încordare generală în țară. Nu a fost o misiune ușoară pentru mine, pentru noi să atenuăm aceste efecte.“ Iar privitor la activitatea „pașnică“ a minerilor veniți în Capitală din ordinul lui, Iliescu se văicărește acum doar că: „Din păcate, prezența minerilor în zilele de 14-15 iunie 1990 a fost însoțită, la rândul ei, de acte de violență, care nu au fost favorabile imaginii internaționale a României. Cert este, însă, că fără actele de vandalism din ziua și seara de 13 iunie nu ar fi avut loc venirea minerilor și violențele din 14-15 iunie. A pune acele evenimente, însa, pe seama conducerii politice a țării de atunci este o speculație politica rudimentară, care deformează realitatea și o acțiune propagandistică inutilă. Întrebarea firească: cui folosesc asemenea procedee și de ce sunt ele vehiculate astăzi?“. În zilele următoare vom demonstra, cu probe, că venirea minerilor nu este o „speculație rudimentară“ ci o acțiune care a fost coordonată chiar de el însuși.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
