
Franța încearcă din nou să transfere responsabilitatea incluziunii romilor din Europa pe spatele statelor de unde aceștia provin, țintind cu predilecție spre București, în condițiile în care circa 20% dintre țiganii din Europa provin din țara noastră. O declarație în acest sens a fost făcută luni de către secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, la Consiliul Miniștrilor de Externe din UE. În replică, șeful diplomației române, Teodor Baconschi, i-a reamintit oficialului de la Paris că responsabilitatea integrării romilor nu este una individuală ce aparține de fiecare stat în parte, ci este o problemă ce necesită o abordare europeană. „Nu se pune problema stigmatizării unei comunități sau a unor state, dar ne confruntăm cu o problemă reală și a venit timpul să ne ocupăm de ea“, a precizat Lellouche. Trebuie să încetăm să ne mai folosim de tema nediscriminării, în condițiile în care se amplifică fluxurile de „oameni care caută să nu se integreze“, a mai spus Lellouche. El a menționat rețelele de trafic de copii, prostituție și cerșetorie care se extind, mai ales în Franța. Oficialul francez a recunoscut, pe de altă parte, că nici romii nu ajută la rezolvarea problemelor. „Nu încearcă să se integreze“, a constatat Lellouche. La rândul său, șeful diplomației române a declarat că este nevoie de un efort comun mai mare, susținut de toate organismele UE. „Am fost implicați în procesul de dezvoltare a platformei europene pentru incluziunea socială a romilor și socotim că situația lor socio-economică dificilă nu poate fi rezolvată decât prin conlucrarea tuturor statelor membre și prin alocarea din partea Comisiei a unor fonduri care să permită progrese semnificative concrete din acest punct de vedere“, a replicat Baconschi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















