Procurorii au continuat ieri audierile în dosarul șantajului directorului ”Antenelor”, împotriva directorului RCS-RDS, cu adjunctul Gărzii Financiare, Gabriel Cărbunaru. Împotriva acestuia nu a fost formulată o acuzație oficială, dar Cărbunaru a fost audiat în calitate de făptuitor. Procurorii vor să afle cum a ajuns contractul firmei de nunți și botezuri a lui Dumitru Dragomir, încheiat cu RCS-RDS, în ograda Antenelor, pentru ca apoi să devină obiect de șantaj pus în practică de directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu. Acesta a declarat că l-a primit dintr-o ”sursă anonimă”, dar procurorii dețin indicii că ar fi provenit de la Garda Financiară, în contextul unui control desfășurat în ograda lui Mitică înainte de izbucnirea scandalului. Adjunctul șefului Gării Financiare a declarat, după trei ore de audieri, că nu are date despre scurgerea de informații. „M-au întrebat de modul în care mi-am desfășurat eu activitatea legat de coordonarea unui anume act de control. Dacă dvs faceți legătura cu acel mediatizat contract, eu nu am de spus decât că sunt cu conștiința împăcată, nu am dat nici un document din afara instituției, nimănui. Nu știu cine ar fi putut da. Cercetarea internă nu a vizat decât persoana mea, deci nu putea să rezulte decât ce spun eu", a explicat Cărbunaru jurnaliștilor.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















