Fenomenul de îmbătranire a populaţiei din Europa, ce antrenează pensionări masive, va da de lucru unui număr din ce în ce mai mare de patroni, care vor trebui să găsească noi stimulente pentru atragerea personalului. Dacă măririle de salariu şi bonusurile nu sunt măsuri de atragere a personalului preferate de angajatori, soluţia va fi diminuarea programului de lucru săptămanal. Până în 2015, angajatorii trebuie să facă un program mai scurt şi flexibil pentru a-şi păstra salariaţii. Conform raportului realizat de firma de americană Gartner, specializată pe cercetare şi consultanţă, pensionarea masivă îi va face pe patroni să încerce orice metode pentru a atrage personal calificat. Printre măsurile pe care le-ar putea lua ar fi şi micşorarea orelor de muncă dintr-o săptămână. Săptămâna de lucru tradiţională, de 40 de ore, se va reduce la jumătate şi, în măsura în care este posibil, munca salariaţilor va fi suplinită de tehnologii avansate. Angajatorii trebuie să accepte că salariaţii vor petrece mai puţin timp la locul de muncă, dar vor utiliza tehnologia mai mult. Astfel, experţii cred că soluţia pentru atragerea şi păstrarea personalului ar fi săptămâna de lucru de 20 de ore.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















