Pentru o categorie a opiniei publice sunt doar mercenari bine plătiți plecați să execute misiuni în teatrele de operații din zonele de conflict de pe întreg mapamondul. Însă pentru majoritatea, soldații romåni prezenți în teatrele de operații reprezintă brațul armat al politicii externe de la București și în general al promovării intereselor Romåniei în afara granițelor țării. Pană acum, marea parte a știrilor pe care mass-media le transmite despre militarii romåni sunt doar atunci cånd aceștia sunt răniți sau chiar mor, deoarece activitatea lor acolo pare neinteresantă pentru ziare și televiziuni. Deci consumatorii de presă nu cunosc mai nimic din ceea ce înseamnă să fii militar în Armata romånă, să execuți ordine, să trăiești departe de familia ta, toate pentru a sluji interesele țării tale. Ziarul „Curentul“ și-a propus să stea de vorbă cu unul dintre soldații romåni cu mai multe misiuni la activ pentru a oferi o imagine de ansamblu mai clară asupra vieții militarilor plecați pe front și motivele pentru care aleg această carieră riscantă.
Se numește Radu Predescu, este subofițer în Brigada 2 Vånători de munte, are 35 de ani și din 2005 a participat la trei misiuni externe pe care Armata Romånă le-a susținut în afară. Cånd a ales cariera de militar avea doar 21 de ani și i-a plăcut faptul că sistemul era foarte bine organizat. „Am descoperit că, teoretic și practic, sistemul militar este o microsocietate în măsură să îndeplinească orice misiune, în orice moment, cu resurse proprii. De asemenea mi-a plăcut faptul că există o ierarhie care este păstrată cu sfințenie indiferent de situație și asta mi s-a părut un lucru fascinant. Acestea au fost principalele lucruri care au concurat la alegerea pe care am făcut-o atunci“, a declarat militarul.
În prima misiune care a avut loc în Afganistan, în Kadahar, a plecat deoarece i se părea frustrant că se instruia și nu avea ocazia să pună în aplicare tot ceea ce învățase pånă atunci.
Prima misiune, primele obstacole
Astfel că și-a făcut bagajul cåt pentru șase luni, misiunea durånd din ianuarie pånă în iulie 2005. „Am făcut parte din Batalionul 300 Infanterie, din Galați, batalion care a fost dislocat într-o bază din Kandahar. Inițial, baza romånească se afla chiar långă pistele de aterizare, cazarea fiind asigurată la corturi. Îmi aduc aminte că zgomotul motoarelor avioanelor și elicopterelor era infernal și mi-a fost foarte greu să mă acomodez cu acest lucru“, ne-a declarat militarul. De asemenea și clima, care era altfel decåt în Romånia, le-a ridicat ceva probleme, deoarece diferențele mari de temperatură dintre zi și noapte scad rezistența sistemului imunitar, după cum ne-a precizat militarul. Ulterior, el și camarazii lui au fost mutați într-o altă zonă unde au avut condiții mult mai bune.
Moartea militarului Narcis Șonei – cel mai dificil moment
Cel mai dificil moment pe care subofițerul Predescu l-a trăit în Afganistan a fost acela cånd a murit Narcis Șonei, pe 24 aprilie 2005. „În ziua aceea s-a format o patrulă de luptă, iar romånii se aflau în prima mașină din coloană. Astfel că erau și predispuși la riscuri mai mari decåt celelalte mașini. În timpul misiunii au dat peste un dispozitiv exploziv incendiar și în urma deflagrației blindajul TAB-ului a fost străpuns, iar Narcis a murit. De asemenea, în același incident un alt camarad, Gabriel Hanganu, a fost grav rănit. El a fost transportat spre baza din Kandahar, unde i s-a oferit primul ajutor. Însă datorită faptului că el a suferit arsuri pe mai mult de 90% din suprafața corpului a fost transportat ulterior în SUA, în Texas, unde se află cea mai mare clinică de arși. Acolo a stat internat patru luni, pånă cånd s-a recuperat. A fost un moment extrem de dificil pentru el, deoarece pielea i-a fost clonată pentru a reuși să-i acopere suprafața arsă. Acum este bine, se află în țară și i-a fost găsită o funcție care să nu-l solicite atât de mult“, ne-a precizat militarul. „Ceea ce am trăit era un sentiment de frustrare și neputință pentru că nu puteam face nimic în situații de genul acesta“, a conchis militarul.
15 zile la peste 3500 m altitudine în deșert
„Cea mai grea misiune pe care am avut-o acolo și la care am participat a fost de 15 zile în condițiile în care noi am știut că plecăm numai pentru 4 zile. Oamenii erau foarte solicitați. Misiunea a fost dificilă pentru că situația era de așa natură. Plus că trebuia să facem față unor temperaturi extrem de ridicate, altitudini foarte mari, la peste 3.500 de metri, iar tehnica noastră nu era concepută pentru așa ceva. Am înfruntat o grămadă de provocări și lucruri noi la care a trebuit să ne adaptăm din mers“, ne-a mai povestit militarul.
Între Irak și Afganistan există mari diferențe
În Irak, militarul Predescu a făcut parte dintr-o companie de infanterie a Batalionului 21 Vånători de Munte, din septembrie 2006 pånă în aprilie 2007. „Există diferențe de substanță între cele două teatre de operații. Amenințările sunt cu totul altele și, spre deosebire de Afganistan, în Irak lupta se duce într-un foarte mare procent în zone locuite. Regulile de angajare sunt cu totul altele datorită acestui fapt și acțiunile militarilor trebuie să fie adaptate în funcție de acestea. Pentru noi, cea mai mare amenințare au constituit-o atacurile cu foc indirect cu rachete și mortiere. Cea mai dură experiență a fost aceea cånd într-o zi, långă clădirea noastră, la maxim 10 m, a aterizat o rachetă de acest fel. Norocul nostru a fost că nu am avut oameni acolo, astfel că nu s-au înregistrat victime. Ele au o rază de acțiune de cåțiva metri buni. În Irak cele mai dificile zile pe care le-am trăit au fost în ultima parte a misiunii, deoarce misiunea a fost prelungită și am rămas noi să ne ocupăm de partea administrtivă repatrieri“. (Va urma)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
