Home Actualitate Unul dintre șoferii autocarului prăbușit în Muntenegru, angajat al Poliției Capitalei

Unul dintre șoferii autocarului prăbușit în Muntenegru, angajat al Poliției Capitalei

DISTRIBUIŢI

Unul dintre cei doi șoferi ai autocarului prăbușit în Muntenegru este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică, și era în timpul liber, la momentul producerii accidentului, potrivit reprezentanților Poliției Capitalei.
"Cu ocazia verificărilor efectuate pentru identificarea victimelor accidentului din Muntenegru a reieșit că unul dintre conducătorii auto al autocarului este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică. Respectivul angajat se afla în timpul liber, iar din data de 25 iunie urma să figureze în concediu de odihnă legal, aprobat de conducerea unității unde își desfășura activitatea", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliția Capitalei.
Potrivit sursei citate, agentul de poliție respectiv este posesor al permisului de conducere din anul 1989, având categoriile BE, CE, DE și al atestatului profesional eliberat de ARR București la data de 17.03.2012 cu valabilitate până la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist.
"Agentul de poliție are 45 de ani, este căsătorit și are un copil. Este angajat în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București din aprilie 1991 în cadrul structurilor de ordine publică, ulterior din anul 1994 a activat în cadrul structurilor de intervenție rapidă, iar din anul 2000 în structurile de logistică, în funcția de conducător auto", se mai precizează în comunicat.
Poliția Capitalei explică faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, polițistul putea să îndeplinească și alte activități remunerate, în condițiile în care acest lucru nu împieta desfășurarea optimă a activității de funcționar public cu statut special.
"Poliția Capitalei așteaptă finalizarea anchetei autorităților muntenegrene, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier", se mai arată în comunicat.
Directorul firmei de transport Gregory Tour care opera autocarul prăbușit în Muntenegru, ?ê?£tefan Grigore, a declarat anterior că autovehiculul avea toate verificările tehnice la zi, iar cei doi șoferi aveau experiență de cel puțin zece ani, fără niciun incident până acum.
Grigore a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puțin șapte-opt ori anual, iar unul dintre șoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.
Un autocar cu turiști români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morți și 29 de răniți.
Accidentul s-a produs la Grlo, pe o șosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.