Pe urmele lui Alecsa „Cantorul”, ucis de securiști în ziua de Crăciun

Plin de „mânie proletară“, „tovărășia sa“ Ion Iliescu, în calitatea lui de prim „emanat“ al Revoluției, i-a înfierat, cândva, plin de „mânie proletară“, pe soții Ceaușescu. Era chiar în seara de  22 decembrie 1989 când, cocoțat pe balconul fostului CC al PCR și-a  clămpănit proteza prost ajustată, și s-a adresat oamenilor strânși acolo, în fața cărora i-a acuzat, pe „Nea Nicu“ și pe „Coana Leana“ că: „Nu au avut nimic de-a face cu socialismul științific și doar au întinat nobilele idealuri ale comunismului!“ Din păcate pentru poporul român „nobilele idealuri comuniste“ au fost doar ura, teroarea și asasinatele comise din ordinul unei puteri venetice, instalate la cârma țării vreme de o jumătate de veac. Iar tragicele urme ale „idealurilor“ despre care fonfăia Ion Iliescu ies la lumină chiar și acum, după 23 de ani de la prăbușirea fostului regim.
Specialiștii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au anunțat că, în colaborare cu arheologii de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca vor porni, începând de joi 27 iunie 2013, în căutarea osemintelor lui Alecsa Bel, martirizat la sfârșitul anului 1949, când a fost asasinat, din ordinul Securității, chiar în prima zi de Crăciun. Conform comunicatului IICCMER, „Prin această investigație, se continuă identificarea și deshumarea victimelor Securității. Suntem datori, nu doar din punct de vedere legal, ci și moral, să scoatem la lumină aceste istorii ascunse mai bine de jumătate de secol și, indiscutabil, definitorii pentru caracterul criminal al regimului comunist. Pentru sacrificiul acestor oameni, cum a fost Alecsa Bel, trebuie să acționăm împotriva uitării, a amneziei colective, a diferitelor forme de negare a crimelor politice comise în numele statului comunist.“

Alecsa „Cantorul“

Memoria localnicilor păstrează și acum, cu respect, amintirea lui Alecsa Bel. Iar documentele din arhive depun mărturie despre tragica lui moarte. Alecsa Bel s-a născut la 5 decembrie 1897 în satul Cufoaia, aparținător orașului Târgu Lăpuș din jud. Maramureș. Era fiul lui Iov și Iuliana, oameni simpli, de la care a învățat credința în Dumnezeu și respectul pentru muncă. Încă din tinerețe s-a dovedit a fi un țăran destoinic, cu mintea deschisă către orice fel de învățătură. Desprins parcă din romanele lui Slavici. Localnicii  mai bătrâni, care l-au apucat în viață și-l amintesc ca pe unul dintre  gospodarii de frunte al satului, om harnic și inventiv. A muncit și cu timpul și-a agonisit o mică avere cam cât ar fi normal și acum să aibă orice om care-și vede de treaba lui: a avut pământ, iar cu timpul și-a cumpărat o moară cu motor și batoză pentru treierat cereale. Deosebit de inventiv, el și-a construit singur un aparat de radio cu galenă, având astfel posibilitatea de a afla ce se petrece în lumea largă. Era credincios greco-catolic iar ani la rînd a fost cantor la biserica din satul lui, fapt pentru care i se mai spunea și „Diacul“. A făcut și politică, în Partidul Liberal, iar până în anul 1946 a fost primar al comunei. Viața i s-a schimbat însă, dramatic, odată cu instalarea regimului comunist. Se spune că, pe la începutul anului 1949, în discuțiile pe care le avea cu consătenii le-ar fi spus acestora că, la un moment dat „vor veni americanii“. Deși această speranță era nutrită de o bună parte a românilor, și pe atunci era valabil proverbul care spune că „nu există pădure fără uscături“. O asemenea „uscătură „ a fost un consătean al lui Alecsa, un om cu care el era de mai multă vreme în dușmănie. Localnicii spun și acum că acesta l-ar fi și amenințat că îl va da pe mâna Miliției. Ceea ce a și făcut, până la urmă. Iar faptul că Alecsa „Cantorul“ era considerat un chiabur, dar și că îi „aștepta pe americani“ a fost suficient pentru ca Tribunalul Militar Cluj să-l condamne, în lipsă, la un an închisoare corecționala și 1.000 lei amendă, pentru „răspândirea de știri cu caracter dușmănos. Aflând că este căutat de Securitate, Alecsa Bel a ales să fugă în munți. La începutul anului 1949, s-a retras în păduri. ?ê?£i-a făcut rost și de o armă pe care nu a folosit-o însă niciodată. Somat să se predea, a refuzat cu îndârjire, visând că totuși, americanii o să vine ei odată și odată. După luni de urmărire Securitatea a reușit să dea de el și să afle că în seara de Crăciun are de gând să vină acasă și să-și petreacă Sfintele Sărbători cu familia. Atunci, pe baza ordinului telefonic primit de la Securitatea județului Someș, dat de către maiorul Nicolae Briceag, în seara de 24/25 decembrie 1949, s-a organizat o adevărată „poteră“ compusă din circa 20 de milițieni și securiști care s-au dus acasă la Alecsa „Diacul“, în comuna Cufoaia.  „Potera“ s-a aflat atunci sub comanda plutonierului Augustin Boar, pe atunci șef de post în comuna Stoiceni și girant al funcției de comandant de circumscripție, și a sergentului major Fabian Trif, secretarul circumscripției. Fiind deja încercuit, Bel a ieșit din casă înarmat și a încercat să fugă. Nu a apucat pentru că a fost capturat de milițieni. După o scurtă joacă „de-a șoarecele și pisica“ Alecsa „Cantorul“ a fost împușcat, cu o salvă care nu l-a ucis, însă, pe loc. Iar pentru că l-au văzut că se mai zbătea, un subofițer i-a mai tras un glonț în cap, de la mică distanță. Iar pentru ca batjocura să fie completă, unul dintre subofițerii ucigași s-a dus în casă și i-a spus soției celui ucis: „Hai scroafă puturoasă și îți ia porcul din gradină, ca a fost lichidat“. Corpul lui a fost predat familiei, care l-a înhumat în propria gradină, exact acolo unde îl vor căuta și experții IICCMER. Cu toate că Alecsa Bel-„Cantorul“ nu omorâse pe nimeni prigoana securiștilor s-a prelungit, ani la rând împotriva familiei sale. În schimb, cei care l-au ucis cu sânge rece au fost recompensați după cum se obișnuia pe atunci: Vasile Pașca, cel care i-a tras ultimul cartuș în cap, a fost trimis la București pentru a participa la sărbătorirea unui an de la înființarea instituției pe care o slujea. Nicolae Briceag, șeful Securității din Dej, cel care a fost „creierul“ operațiunii de lichidare a lui Alecsa „Cantorul“ a fost anchetat, prin 1956 de Procuratura Militară Cluj dar, până la urmă, s-a decis că „Bel a fost împușcat în cursul luptei în urma căreia a fost capturat“ Mult mai târziu, în vremea anchetelor ordonate de conducerea PCR  la cârma căruia ajunsese Nicolae Ceaușescu, Securitatea a recunoscut că „împușcarea lui Alecsa, care nu a căzut în timpul operațiunii de capturare, a fost, în realitate o crimă.“ Atunci, vinovatul principal a fost considerat colonel Nicolae Briceag, precum și subofițerul de miliție Vasile Pașca. Dar ambii erau membri ai PCR, astfel că împotriva lor nu s-au mai luat nici un fel de măsuri penale, sub pretext că de la comiterea crimei, trecuse termenul de prescripție de 15 ani. Ei, cam acestea ar fi „nobilele idealuri comuniste“ despre care Ion Ilici Iliescu bătea câmpii acum 23 de ani. „Nobile idealuri“ pe care, cu siguranță, le mai slujește și acum, în adâncul sufletului său bolșevic,  ateist și „liber cugetător“.

Vasile Surcel