Asociaţia 21 Decembrie 1989 a transmis ieri o scrisoare şefului statului şi oficialilor europeni, prin care atrage atenţia asupra încercării de tergiversare a dosarelor Revoluţiei române şi Mineriadelor, prin intenţia de transferare a cercetărilor de la instanţele militare, la cele civile. Astfel, Teodor Mărieş susţine în petiţie faptul că Cico Dumitrescu, deferit justiţiei într-o cauză de corupţie, i-ar fi avertizat pe procurorii militari care au întocmit rechizitoriul că a vorbit cu judecătorul Ion Predescu de la Curtea Constituţională pentru a fi declarată neconstituţională trimiterea lui în judecată. Motivul invocat pentru această acţiune a fost faptul că potrivit ultimelor modificări aduse Codului Penal, procurorii militari nu ar mai avea competenţă de a ancheta cauzele în care sunt şi învinuiţi civili alături de gradaţi, iar o asemenea sesizare a fost înregistrată deja la Curtea Constituţională, se menţionează în scrisoare. În cazul în care CC va accepta neconstituţionalitatea respectivei sesizări, atunci dosarele Revoluţiei şi Mineriadelor vor trebui reanchetate de procurori civili, acest lucru, în condiţiile în care în cauze au fost deja audiate peste 5.000 de persoane. Iar potrivit lui Mărieş acesta nu este un caz singular, la CC regăsindu-se mai multe sesizări formulate de inculpaţi care au pe rol dosare la instanţe civile, toate având rolul de a tergiversa judecarea şi respectarea cauzelor. Pe de altă parte, Doru Mărieş a precizat pentru ziarul -Curentul- că în dosarele de la Timişoara, Cluj sau Târgovişte trimise deja în instanţă şi judecate, nimeni nu a facut o asemenea sesizare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















