
Corneliu Vadim Tudor și Miron Cozma, cele două personaje sordide care, ani la rând s-au considerat marii „dulăi“ ai societății post-decembriste, dau semne clare că s-au preschimbat în niște „javre“ de mahala. Foști prieteni politici, care au contribuit, fiecare în felul lui, la mizeria politică în care ne bălăcim și acum, cei doi par să fi devenit dușmani de moarte, deoarece nu pierd nici un prilej să-și pună poalele în cap în văzul lumii întregi și să-și dea reciproc la gioale. O ultimă ocazie, pe care nu aveau cum să o rateze, le-a fost oferită de o emisiune a RTv, în cursul căreia s-au porcăit în direct, mai rău decât două chivuțe la ușa cortului. Scandalul s-a declanșat în momentul în care, prezent în studiou, Miron Cozma i-a contestat lui Vadim calitatea de președinte al Partidului România Mare. „La ora aceasta nu mai este președintele partidului despre care vorbește“ a spus fostul lider al minerilor din Valea Jiului. Aceste vorbe care aveau miezul lor de adevăr au fost scânteia care i-a aprins „fitilul“ lui CV Tudor. Urlând în stilul lui caracteristic, exersat și îmbunătățit în ultima vreme prin emisiunile păstorite de Capatos, „Tribunul neamului“ a replicat, cu eleganța și drăgălășenia care l-au consacrat în viața publică: „De unde știi tu mă derbedeul dracului că nu mai sunt președinte. Te-am scos din pușcărie, am făcut un protest internațional pentru tine mă!“ Ceea ce, într-o oarecare măsură, este adevărat. Pe vremea când Miron Cozma se afla încă în detenție, condamnat la ani grei de pușcărie, Vadim a cerut, de mai multe ori, eliberarea lui sub motiv că ar fi victima unui „proces politic“. Dar, ca de obicei, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par la prima vedere. Decis să nu-i rămână dator lui Vadim, Cozma a dat și el drumul la morișca vorbelor și l-a acuzat clar de o mai veche ticăloșie, ascunsă sub masca bunelor intenții: „Pe mine m-ai ținut în pușcărie și mi-ai furat 400.000 de dolari împreună cu avocatul Viorel Dumitrescu, bani de la sindicat, care trebuia să meargă la familie. Ai mințit țara asta…“. Moment în care, cocoțat pe piedestalul său de europarlamentar, C V Tudor și-a luat în serios un ipotetic rol de „educator“: „Du-te mă și muncește. Din ce trăiești măi băiete, mă judeci tu pe mine. Câte clase ai tu mă, idiotule.“ Dar, spre finalul acestei conversații purtate cu asemenea argumente de înalt nivel intelectual, „Luceafărul Huilei“ a încercat să pună lucrurile la punct și să le așeze în matca lor firească, civilizată: „Bă, vorbește frumos că nu ne-am tras de brăcinari, vorbește așa cu cine vrei tu. Cu ăia de la tine din partid. Nu ți-e rușine? Nesimțitule!“
„Dragoste“ cu năbădăi
De fapt dragostea și respectul reciproc al celor doi sunt cu mult mai vechi. Cândva, prin 2005, în momentul în care a aflat că Miron Cozma se dezice de apartenența sa la PRM, lovit parcă de streche, Corneliu Vadim Tudor a zbierat sus și tare: „Constat că Miron Cozma a intrat în închisoare ca un erou și a ieșit ca o lichea, e un pigmeu!“. Moment în care dându-și, în sfârșit seama că „facerea de bine, incest se cheamă“ , Vadim, care se dăduse peste cap ca să obțină grațierea lui Cozma, i-a cerut acestuia, pe un ton ultimativ: „Să uite de noi! Dacă nu eram eu și avocații PRM, Ion Iliescu n-ar fi semnat Decretul de grațiere din 15 decembrie 2004. Dar, recunoștința e o floare rară“. ?ê?£i tot atunci „Tribunul“ l-a acuzat pe „Luceafăr“ de anumite înțelegeri oculte cu regimul lui Băsescu: „Întregul delir verbal al lui Cozma, la ieșirea din închisoare, în care l-a atacat pe Iliescu de nenumărate ori, dar a ridicat-o în slăvi pe Monica Macovei, tot de nenumărate ori, ca și parada lui de înverșunare anticomunistă sunt semne clare că omului i s-a facut un serios «instructaj», că acestea au fost condițiile pentru a fi pus în libertate.“
Un nou episod al acestei povești de amor nebun s-a petrecut anul trecut, cu ocazia protestelor care au dus la debarcarea guvernării PDL-iste. Atunci Vadim Tudor a susținut că Băsescu ar fi apelat la serviciile lui Cozma pentru a limita dimensiunile protestelor. Traian Băsescu l-a rugat să se implice și să vorbească el cu liderii de sindicat și alte căpetenii ale minerilor pentru a se stinge acest protest. I-a promis că îi va ridica interdicțiile judiciare, i-a mai făgăduit că îi va dărui 20 de locuri eligibile pe listele UNPR la alegerile locale.“ ?ê?£i de astă dată, replica lui Cozma a venit rapid și la fel de vitriolată: „Domnul Vadim, nici măcar domn nu este, e un neisprăvit, mincinos, nici nu știu cum să-l etichetez (…) Pot să-i spun acestui informator al securității, pentru cultura lui generală, e că am angajamentul lui la securitate semnat în 1981. Acest individ este un mincinos fără scrupule, poate unul dintre homosexualii politici ai acestei țări, care ba s-au dus colo, ba dincolo, exact ca Băsescu“.
Ce ar mai fi de spus după toată scălâmbăiala asta publică? Mai nimic! Ăștia sunt și cu ei defilăm. Mai rămână doar să ne reamintim că în anii 90, Miron Cozma a fost „tartorul“ tuturor Mineriadelor care, instigate din culise de Ion Ilici Iliescu, ne-au aruncat în trecut, exact ca în vremea celui mai barbar regim bolșevic. Iar la alegerile din 2000, ascensiunea electorală a lui Vadim, cel care ne-a fost prezentat drept „Răul cel mare“ ne-a forțat mâna și ne-a făcut să votăm „Răul cel mic“. Așadar, tot pe Ion Iliescu. Adică am scăpat de dracu și l-am ales pe tată-său.
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















