Home Politic Udrea lansează campania „Bucureștiul meu”

Udrea lansează campania „Bucureștiul meu”

DISTRIBUIŢI

Președintele interimar al PDL București, Elena Udrea, a precizat ieri, în paginile blogului personal, că a decis, împreună cu colegii săi democrat-liberali, lansarea campaniei „Bucureștiul meu“ ca o primă etapă a procesului de reapropiere de cetățeni a filialei democrat-liberale din Capitală în scopul „găsirii celor mai bune soluții la problemele actuale ale orașului“. „În momentul în care am văzut bagajul foarte mare de propuneri pertinente, mi-am dat seama de două lucruri: 1. Trebuie să utilizăm toate aceste soluții, ele vin gratis și avem mare nevoie de ele. Este feed-back-ul cel mai bun pe care îl vom primi de la alegători. 2. Poate niciunul dintre partidele politice din București nu le-a dat posibilitatea cetățenilor să-și pună în aplicare propria politică. PDL tocmai asta va face de-acum încolo: va promova ideile și soluțiile venite dinspre cetățeanul obișnuit“, arată Udrea în textul ultimei postări din paginile blogului personal. Potrivit acesteia, pe 10 august, PDL București va lansa un site prin intermediul căruia cetățenii Capitalei vor putea trimite soluții și întrebări cu privire la problemele stringente ale urbei. În acest sens, Udrea mai dorește ca înaintea fiecărei ședințe de Consiliu General să analizeze cu aleșii PDL pentru a discuta proiectele care trebuie susținute cu prioritate. „Dacă îmi doresc ceva de la PDL București, este să coboare în stradă să asculte problemele oamenilor, dar mai ales soluțiile lor. Și, în final, să le pună în practică. Printre aceia dintre voi cu soluții concrete sunt sigură că se află viitorii consilieri ai PDL la CGMB sau la consiliile de sector sau, de ce nu, viitorii primari de sector sau chiar Primarul General. Ușa PDL București este deschisă tuturor celor care spun așa aș vrea să arate Bucureștiul meu“, a conchis liderul democrat-liberalilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.