Home Actualitate Voronin amenință cu ample proteste de stradă peste Prut

Voronin amenință cu ample proteste de stradă peste Prut

DISTRIBUIŢI

Comuniștii lui Voronin amenință cu ample proteste de stradă în cazul în care Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) nu va dizolva Legislativul de la Chișinău, a declarat marți seara președintele PCRM, Vladimir Voronin, citat de Mediafax. „Vom organiza acțiuni în masă de nesupunere dacă Alianța nu va dizolva Parlamentul“, a afirmat liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova, Vladimir Voronin. El a adăugat că susține că guvernarea actuală face tot posibilul pentru a evita alegerile anticipate.
„Prin referendum, Alianța dorește să ducă la bun sfârșit uzurparea puterii în stat și să se limiteze doar la alegerile prezidențiale, renunțând la alegerile parlamentare“, a completat Voronin. „Dacă lucrurile vor merge așa, noi vom începe acțiuni în masă de nesupunere și vom obține dizolvarea Parlamentului“, a continuat el. Anterior, reprezentanții Alianței au anunțat că alegerile anticipate vor fi organizate la începutul lunii noiembrie, fără a preciza o dată exactă. În urmă cu câteva zile, Curtea Constituțională a decis că Voronin nu mai are voie la o nouă candidatură la președinție, conform legii supreme de peste Prut.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.