Home Social Pensionarii au luat in piept vipia pentru promisiunile ministrului Pacuraru

Pensionarii au luat in piept vipia pentru promisiunile ministrului Pacuraru

DISTRIBUIŢI

Un nou protest al pensionarilor a avut loc ieri dimineaţă, de data aceasta la sediul Guvernului. Ministrul Muncii, Paul Păcuraru a promis pensionarilor majorarea valorii punctului de pensie cu 5%, dar din septembrie şi i-a asigurat pe protestatari că se va încerca o majorare a pensiilor şi o recalculare bugetară. Protestul s-a încheiat după o oră, nu înainte de depunerea la sediul Executivului a unui memoriu cu revendicările pensionarilor. Ministrul Păcuraru i-a asigurat pe aceştia că problemele ridicate sunt pe masa Guvernului.

Pe o căldură de nedescris, peste 100 de pensionari au pichetat ieri dimineaţă sediul Guvernului, cerand mai marilor ţării majorarea valorii punctului de pensie, astfel încât acesta să reprezinte 45% din salariul mediu pe economie.

Prezent în mijlocul protestatarilor, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, le-a mai promis acestora încă o dată soluţionarea revendicărilor.

Chiar dacă este conştient de faptul că aducerea punctului de pensie la 45% din salariul mediu va fi dificil de realizat, ministrul Păcuraru le promite pensionarilor o majorare a valorii punctului de pensie cu 5%, dar din septembrie. Mai mult, ministrul Muncii îi asigură pe protestatari că problemele ridicate de aceştia sunt pe masa Guvernului şi că se va încerca o majorare a pensiilor la următoarea recalculare bugetară. Aşa cum era de aşteptat, ministrul Păcuraru le-a reamintit pensionarilor că în sistemul public de pensii s-au făcut modificări şi până acum şi se vor face în continuare pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al pensionarilor. Pană în prezent s-au recalculat pensiile celor care au muncit înainte de 1963, se pare pentru a se lua în calcul la stabilirea punctului de pensie salariul mediu pe economie, şi nu salariul minim ca pană acum. Pensionarii au încheiat protestul în faţa Guvernului după o oră, după ce au depus la sediul Executivului un memoriu cu toate revendicările lor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.