Segmentul de metrou 1 Mai – Zarea de pe tronsonul 1 Mai – Laromet ar putea fi finalizat în anul 2010, dacă Ministerul Transporturilor va asigura fondurile necesare proiectului, a declarat ieri Gabriel Macanu, directorul general al operatorului reţelei de metrou, Metrorex. Tronsonul 1 Mai – Laromet va avea o lungime de peste patru kilometri, din care 1 Mai – Zarea va măsura 3,3 kilometri, şi va avea patru staţii: Pajura, Bazilescu, Zarea şi Laromet. Galeriile porţiunii 1 Mai – Zarea au fost construite până în anul 1990, iar ulterior au intrat în conservare. Consolidarea structurii necesită fonduri de 55 milioane de euro, iar lucrările la o staţie costă patru milioane de euro. Despre aceşti bani, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a spus că vor veni din partea Băncii Europene de Investiţii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















