Home Actualitate S-au intors -din infernul- Fasia Gaza, fara soti, dar cu speranta in...

S-au intors -din infernul- Fasia Gaza, fara soti, dar cu speranta in suflet

DISTRIBUIŢI

Grupul de 31 români din Fâşia Gaza, dintre care 11 femei, 19 copii şi un bărbat, s-au întors în ţară ieri dimineaţă, la bordul unei curse charter puse la dispoziţie de Guvern. Acesta este unul din cazurile fericite, deoarece potrivit uneia dintre femeile, proaspăt reântoarse în ţară, în Fâşie au mai rămas un număr mare de români, în special femei, aproximativ 100, care datorită faptului că nu au ştiut că repatrierea este gratuită sau pentru că nu au acte au rămas în continuare acolo. Nici măcar româncele care s-au întors ieri dimineaţă acasă nu erau pe deplin fericite pentru că majoritatea au trebuit să îşi lase soţii pe teritoriul palestinian, iar altele au trebuit să-şi răpească proprii copii pentru a-i putea scoate din -infern-. Doar o singură româncă din Cluj a reuşit să vină în ţară cu soţul ei palestinian pentru că acesta avea şi cetăţenie română. Bărbatul, care nu a vrut să-şi spună numele, este de profesie medic internist şi a renunţat la un serviciu bănos, la casă şi la agoniseala de o viaţă pentru a o lua de la capăt în România. Operaţiunea de repatriere a fost organizată de Ministerul român al Afacerilor Externe, după ce românii aflaţi într-o situaţie dificilă în Fâşia Gaza au cerut ajutorul Guvernului României. Iar în acest sens, Ambasadele României de la Tel Aviv şi Amman au urgentat procedurile pentru rezolvarea aspectelor consulare înregistrate în această situaţie. Însă pe de altă parte, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu ar trebui să ia în considerare faptul că mai este încă un număr destul de mare de români, rămaşi între -cuţitele- Fatah şi -nicovalele- Hamas care nu-şi pot face acte şi totuşi ar trebui ajutaţi să se întoarcă în ţară deoarece este singurul lucru pe care şi-l doresc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.