Home Sport -Regele- a ajuns, in sfarsit, in Ghencea

-Regele- a ajuns, in sfarsit, in Ghencea

DISTRIBUIŢI

Gică Hagi a devenit oficial antrenorul principal al echipei Steaua Bucureşti, funcţie pe care a preluat-o de la Cosmin Olăroiu. Tentat de banii celor de la Al-Hilal, Oli a părăsit corabit din Ghencea după ce reuşise să ducă, pentru al doilea an consecutiv echipa în tururile preliminarii ale Champions League. Vorbind despre ultimele modificări de la nivelul conducerii echipei pe care o patronează, Gigi Becali a declarat: -Voi face la Steaua cea mai puternică trupă: Hagi, Gică Popescu şi Adrian Ilie. Steaua străluceşte sus pe cer, nu te joci cu ea aşa…-. Patronul echipei -roş-albastre- îi mulţumeşte fostului tehnician, Cosmin Olăroiu, despre care a spus: -Olăroiu are, mai întâi de toate, un caracter frumos şi nu-mi doresc altceva decât să am şansa să lucrez, în toate domeniile, cu oameni precum el. Vedeţi cât de rare sunt asemenea despărţiri cu urări de bine şi cu strângeri de mână-. Cosmin Olăroiu va primi la Al-Hilal 1,7 milioane de dolari pe sezon, contract despre care a declarat că nu putea fi refuzat: -N-am băgat în seamă oferta la început şi nu credeam că îmi vor da tot ce le-am cerut. Este foarte greu să pleci de la o echipă ca Steaua, dar e mai bine s-o fac acum-. Aducerea fostului număr zece al naţionalei în Ghencea este salutată şi de căpitanul Mirel Rădoi, cel care a adăugat: -Nu ne aşteptam la acest lucru, nu am ştiut nimic, dar aceasta este viaţa şi mergem înainte. Cred că venirea lui Hagi la Steaua este benefică pentru echipă-. De aceeaşi părere este şi Rică Neaga, cel care consideră că Steaua poate realiza lucruri minunate cu Hagi ca antrenor principal: -Se pare că am venit cu schimbări la echipă. Venirea lui Hagi la Steaua este ceva pozitiv. Înţeleg decizia lui Olăroiu, nu ştiu cine ar fi putut refuza o asemenea ofertă. Sper să-l ajutăm pe Hagi pentru a se consacra ca antrenor-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.