Home Sport Hamilton i-ar putea aduce unui britanic 14.800 de euro

Hamilton i-ar putea aduce unui britanic 14.800 de euro

DISTRIBUIŢI

Lewis Hamilton, pilotul britanic al celor de la McLaren Mercedes, i-ar putea aduce, prin câştigarea titlului mondial, nu mai puţin de 14.800 de euro unui bărbat din Kent. Acesta a pariat, în urmă cu patru ani, că tânărul pilot al team-ului anglo-german va reuşi să câştige titlul mondial în Formula 1 până în anul 2013. Lewis se află în acest moment pe locul 1 în clasamentul piloţilor din Marele Circ cu 58 de puncte, acesta fiind urmat de coechipierul Fernando Alonso, cu 48 de puncte, şi de Felipe Massa, de la Ferrari, care are o zestre de 39 de puncte. Christian i-a acordat încredere tânărului din echipa lui Ron Dennis, acesta fiind recompensat cu o cotă de 100 la 1. Pariorul a mizat 100 de lire sterline pe succesul britanicului, având în acest moment şanse reale de a câştiga pariul. Hamilton ar putea deveni, în acelaşi timp, şi cel mai tânăr pilot din istoria F1 care ar putea câştiga titlul mondial. Actualul record îi aparţine lui Fernando Alonso şi a fost stabilit în anul 2005, atunci când spaniolul l-a învins pe Michael Schumacher. Lewis este singurul debutant din Marele Circ care a reuşit clasări pe podium în toate cele şapte Mari Premii disputate până acum în actualul sezon competiţional. Pe lângă aceste rezultate deosebite, tânărul britanic a reuşit să şi-l pună în cap şi pe coechipierul Fernando Alonso, cel care i-a reproşat lui Hamilton fapul că ar fi preferatul echipei şi că s-ar bucura de un sprijin necondiţionat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.