Prezent ieri în fieful său electoral din Dolj la o întâlnire cu specialiștii din agricultură la care a participat și cunoscutul interlop Don Costel, din Craiova, acuzat de tortură și sechestrare de persoane, președintele Senatului, Mircea Geoană, a dat lecții de economie globală, după ce la începutul verii a făcut lobby agresiv pentru brandul pepenilor de Dăbuleni. Potrivit acestuia, România nu poate reveni la o creștere economică pe „modelul economic al ultimilor 20 de ani“, iar guvernanții nu se pot baza pe faptul că economia va mai fi „tractată“ de cele occidentale, care vor „crește în ritmuri mediocre“. „Nu am crezut în urmă cu câțiva ani, când ne pregăteam să intrăm în Europa, că vom parcurge o criză așa de profundă și care depășește cu mult dimensiunea economică sau financiară. Este o criză structurală, este o criză de încredere, este o criză de proiect. Niciodată în ultimii 20 de ani sarcina și obligația PSD de a da o direcție acestei țări, nu doar o altă guvernare, nu a fost mai grea decât astăzi“, a spus Geoană. Pe de altă parte, președintele Senatului uită că PSD-ul are o parte semnificativă de vină în construcția economică de după 1989, când a patentat cu succes modelul statului social. În opinia sa, România nu își mai poate „permite“ să meargă pe modelul economic al ultimilor 20 de ani. „Faptul că noi ne pregătim de o nouă guvernare este un lucru bun, dar nu suficient, pentru că nu ne mai putem permite să revenim la guvernare și să mergem pe modelul economic pe care în ultimii 20 de ani, din interior și din exterior, România a fost obligată să-l îmbrățișeze“, a conchis Geoană, care a uitat să vorbească despre soluțiile concrete pe care PSD-ul le are pregătite ca alternativă la criză.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















