Home Actualitate Scapam de clauza de salvgardare, dar nu si de critici

Scapam de clauza de salvgardare, dar nu si de critici

DISTRIBUIŢI

Raportul de ţară al Comisiei Europene, relevă faptul că suntem aproape scăpaţi de clauză de salvgardare, datorită progreselor făcute în lupta anticorupţie. Însă pe de altă parte oficialii europeni sunt îngrijoraţi de modul în care va funcţiona Agenţia Naţională de Integritate. Îngrijorare a exprimat raportul şi cu privire la faptul că deocamdată rechizitoriile procurorilor nu au rezultate concrete în instanţă, iar o eventuală schimbare a lui Daniel Morar de la şefia DNA ar reprezenta un impact negativ în lupta anticorupţie.

Raportul de ţară al Comisiei Europeane notează progresele României în reforma justiţiei cât şi cele al CSM-ului, nerecomandând aplicarea clauzei de salvgardare, dar exprimă şi îngrijorări cu privire la eficienţa şi independenţa ANI. De asemenea, Comisia Europeană este de părere că o eventuală schimbare a lui Daniel Morar de la şefia DNA ar avea un impact negativ în lupta anticorupţie, mai ales că rigoarea în întocmirea dosarelor nu se reflectă deocamdată prin decizii în justiţie, potrivit raportului de ţară. Astfel că oficialii europeni opinează că -e nevoie de multă atenţie în continuare în privinţa tuturor măsurilor de însoţire, iar în privinţa luptei anticorupţie, nu trebuie să existe niciun fel de toleranţă. Dacă România continuă să îşi urmeze eforturile de reformă în mod coerent, nu ar fi potrivit să fie evocată clauza de salvgardare din tratatul de aderare-. Cu privire la legea ANI, raportul precizează că există îngrijorări în legătură cu independenţa agenţiei şi eficienţei sale de a investiga şi de a impune sancţiuni numai parţial rezolvate prin amendamentele impuse de Guvern prin ordonanţa de urgenţă. Raportul privind reforma justiţiei a fost trimis Comisiei Europene de către România şi conţine informaţii asupra progreselor sistemului judiciar român până la data de 31 martie, fiind analizat de experţii Comisiei, iar, în baza analizei lor, comisarul pentru justiţiei Franco Frattini va informa statele membre ale UE şi Parlamentul European în 27 iunie -dacă România şi-a făcut temele sau nu-. Următorul raport detaliat va fi pregătit pentru mijlocul lui 2008.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.