Ţinând cont că la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut s-a organizat la Bucureşti Summitul Francofoniei, guvernanţii s-au gândit că ar fi necesar ca o parte a angajaţiilor de la instituţiile statului să stea acasă. Numai că, în cazul cadrelor didactice, acestea au fost nevoite ca să recupereze acest timp în luna octombrie. Cadrele didactice au fost de acord cu acest lucru, dar pentru aceasta aveau să primească bani pentru zilele recuperate precum şi sporul de 100% din salariul de bază, lucru care nu s-a întâmplat până acum. Pentru acest lucru, Federaţia Sindicatelor din Libere din Învăţământ a decis să cheme la bară Guvernul pentru nerespectarea deciziei iar instanţele naţionale au reţinut că în mod abuziv, Guvernul a stabilit că recuperarea celor trei zile libere nu dă dreptul la salarizare corespunzătoare sau acordarea de timp liber şi instanţele judecătoreşti obligă la respectarea promisiunilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















