Home Actualitate Iustin Covei, beizadeaua magistratului craiovean, aproape liber

Iustin Covei, beizadeaua magistratului craiovean, aproape liber

DISTRIBUIŢI

Iustin Covei și ceilalți complici ai săi aflați în arest ar putea fi judecați în libertate, după ce Tribunalul București a dispus eliberarea lor sub control judiciar, însă decizia a fost atacată cu recurs de procurorii DIICOT. Magistrații Tribunalului București au dispus, vineri după-amiază, eliberarea sub control judiciar a lui Iustin Covei, fiul unui judecător din Craiova, și a complicilor săi, trimiși în judecată de DIICOT pentru fraude informatice. Tânărul a devenit faimos în Bănie pentru scandalurile în care a fost implicat și din care a ieșit basma curată de fiecare dată. La un moment dat, pe numele său existau cel puțin șapte dosare penale, printre capetele de acuzare numărându-se conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis, vătămare corporală, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri sau tulburarea ordinii publice.
Primul caz în care a fost implicat Covei s-a petrecut în anul 2002, când acesta din urmă a distrus un Oltcit pentru că nu i-a plăcut fața șoferului. Dosarul penal a fost soluționat cu neînceperea urmăririi penale. Anul următor, aceeași beizadea a fost prinsă la volanul unui BMW neînmatriculat și fără permis de conducere. Soluția procurorilor a fost, ca și în cazul precedent, NUP. La începutul anului 2004, Covei a intrat cu o armă un bar, împreună cu 10 prieteni. Dus la Secția 3 de Poliție, el a lovit un subofițer. A fost condamnat doar la trei luni de închisoare, cu suspendare, și 12 luni de supraveghere. La o lună după acest incident, beizadeaua a provocat un grav accident rutier, conducând cu viteză excesivă un autoturism Mitsubishi neînmatriculat.  Soluția: două luni de detenție, dar tot cu suspendare. În aprilie 2004 a intrat cu un scuter într-o mașină a poliției, iar în acest caz a primit o amendă. În iulie același an a bătut un taximetrist căruia i-a luat și stația radio. Taximetristul bătut a depus plângere la poliție, însă dosarul a fost soluționat cu NUP. Un an mai târziu, Covei a dezbrăcat un tânăr pentru a-l fotografia, apoi l-a băgat într-o pubelă. Tânărul și-a retras plângerea, soluția – NUP. Ultima ispravă a lui Covei datează din 2006, când a fost acuzat că a înjunghiat o tânără, însă în timpul cercetărilor aceasta a declarat că totul a fost o greșeală. S-a dispus NUP, pentru că tânăra și-a retras plângerea.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.