Castelul Bran, atestat documentar din noiembrie 1377, a aparţinut familiei regale începând din 1920, dar a fost confiscat de regimul comunist în 1947, transformat în muzeu în 1957 şi returnat familiei de Habsburg în 2006, cu menţiunea că va rămâne muzeu timp de trei ani. Familia Habsburg a vrut, în decembrie 2006, să vândă castelul pentru 60 de milioane euro, dar deoarece Ministrul Culturii a atras atenţia că statul român are drept de preemţiune, oferta oferta a fost retrasă de pe piaţă. Castelul va fi scos din nou la vânzare, preferându-se un cumpărător european, iar preţul nu este precizat, deşi a fost anunţată o sumă cu nouă cifre. Familia Habsburg nu acceptă un ofertant care urmăreşte transformarea proprietăţii într-un fel de parc tematic, cu o denumire de tipul Vampire Land, deşi castelul este una dintre cele mai importante destinaţii turistice din România, fiind asociat cu numele lui Dracula. Michael Gardner, preşedintele Baytree Capital, firma care are drepturi exclusive de reprezentare a familiei de Habsburg, spune că se va respecta dreptul de preemţiune al statului român. Firma de investiţii private va începe promovarea obiectivului în străinătate în aceeaşi perioadă în care plenul Camerei Deputaţilor din România va discuta raportul subcomisiei de anchetă privind retrocedarea Castelului Bran, comisie care a constatat că au fost comise mai multe ilegalităţi în modul de retrocedare şi în iniţierea procedurii de scoatere la vânzare a castelului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















