Home Actualitate Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

MITA. Un profesor de drept de la Facultatea de Drept şi Sociologie a Universităţii Transilvania Braşov a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.

CAPTURA. Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bucureşti, împreună cu lucrători de poliţie din cadrul BCCO al Capitalei, SCCO Ilfov şi Călăraşi, au reuşit să destructureze trei grupări infracţionale organizate, constituite în scopul comercializării drogurilor de mare risc, cu preponderenţă heroină.

PROIECTILE. Un muncitor a descoperit ieri un proiectil neexplodat de aruncător, şi un alt proiectil de calibru 100 milimetri, în timp ce lucra la regularizarea râului Şuşiţa. Cele două proiectile neexplodate au fost descoperite de Popa Neculai, în punctul Tişiţa, lângă podul CFR din zonă.

– Tribunalul Braşov a respins marţi, cererea Cocor de anulare a hotărârii de majorare a capitalului Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania, iar titlurile societăţii au fost suspendate de la tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti, pentru protecţia investitorilor.

– Indicele general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a urcat marţi cu 1,08% şi a atins un nou maxim istoric, un nivel record fiind consemnat şi pentru indicele celor mai mari zece companii listate şi cel al SIF-urilor. Indicele general BET-C s-a situat la 6.641,35 puncte la închidere, iar indicele companiilor lichide, BET a atins 9.744,9 puncte.

– Obţinerea fondurilor structurale acordate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional (POR) va dura între 60 şi 130 zile, în funcţie de dimensiunea proiectului.

OSEMINTE. Mai multe oseminte au fost găsite pe un şantier din municipiul Focşani, potrivit Biroul de Presă al IPJ Vrancea. Conform sursei citate, în urma efectuării unor săpături în zona de centură a municipiului au fost găsite, luni după-amiază, fragmente de schelet uman, care au fost ridicate în vederea expertizării.

ABUZ. Un muncitor de pe un şantier de construcţii din Bucureşti este anchetat de poliţiştii Secţiei 15 după ce, la începutul lunii iunie, cel în cauză, împreună cu alţi colegi, a sechestrat într-o baracă o tânără de 26 de ani, bolnavă psihic, şi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.

INCENDII. Pompierii dâmboviţeni au stins în ultimele 24 de ore, mai multe incendii care au cuprins peste trei hectare de vegetaţie uscată. Incendiile au avut loc în zona localităţilor Răcari, Aninoasa, Petreşti şi Tărtăşeşti, iar cauza declanşării lor a fost focul deschis şi neglijenţa fumătorilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.