Doi români pleacă spre Asia cu motocicleta, pe un traseu de 80 de zile și 17.000 de kilometri

Doi români, tată și fiu, pleacă marți într-o călătorie de 80 de zile și 17.000 de kilometri spre Asia, pe două motociclete vechi de zece ani și cu doar 3.000 de euro în buzunare, ei urmând să străbată nu mai puțin de 12 țări.
Valeriu și Theodor Pană vor traversa Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Bulgaria.
Zece dintre țările prin care vor trece cei doi au făcut parte din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Vali și Theo nu cunosc limba rusă, ci doar germana și engleza, însă, pentru a se înțelege cu localnicii, se bazează, optimiști, pe un ghid de conversație româno-rus editat în 1957.
Vali (Valeriu Pană), 62 de ani, se recomandă „fotograf liber“ în București din 2007. Din 1991, a fost fotoreporter la ziarul „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“ al comunității germane din România. Până în 1991 a reparat avioane de pasageri și utilitare, mari și mici, în specialitatea instalații electrice.
Merge pe motocicletă din 2006 și a parcurs, până acum, aproximativ 60.000 de kilometri. Este pasionat de ciclism, drumeție montană și fotografie.
Theo (Theodor Pană), 25 de ani, este din 2011 director de proiect în cadrul unei companii care construiește parcuri fotovoltaice. Înainte, a colaborat timp de trei ani ca fotoreporter.
Merge cu motocicleta de un an, timp în care a făcut aproximativ 12.000 de kilometri. Este pasionat de fotografie, fotojurnalism, snowboarding, ciclism, motociclism, călătorii și aventură.
„Niciodată, niciunul, nici el, nici eu, nu am fost atât de departe și n-am părăsit Europa, nici nu am fost plecați atât de mult“, recunoaște fiul.

40 de kilograme de bagaje

În cifre, călătoria lor poate fi rezumată astfel: doi români, două motociclete de 10 ani vechime, 17.000 de kilometri de parcurs, 80 de zile, 1.400 de litri benzină, respectiv 120 de „plinuri“ pentru ambele motociclete, 20 de kilo­grame de bagaje fiecare, 3.000 de euro bani de cheltuit, din care echiva­lentul a aproximativ 1.200 de dolari vor „merge“ pe benzină.
„Benzina în țările foste sovietice este destul de ieftină, maximum un dolar. În total, aproximativ 1.200 de dolari“, calculează rapid Vali, completat de fiul său, care remarcă faptul că, în această călătorie, vor fi „cei mai buni prieteni ai benzinăriilor“.
Vali spune că ar fi vrut să plece la drum cu 4.000 de euro, ca să nu aibă niciun fel de stres financiar, dar, până la urmă, suma totală nu va depăși 3.000 de euro. Cu toate acestea, este optimist: „În general, se trăiește cu bani puțini acolo. Mai dai o amendă, un radar, într-o seară n-ai găsit un hotel mai ieftin…“.
Tatăl e mulțumit că pregătirea motocicletelor, înlocuirea anumitor piese și cumpărarea de piese de rezervă a costat mai puțin decât anticipase – în total 1.000 de euro, la care s-au adăugat 600 de euro pentru cumpărarea cutiilor de aluminiu pentru cărat bagajele.
Tot tatăl știe să facă motocicleta bucăți și să o refacă fără să rămână niciun șurub nepus la locul lui. Iar asta le dă încredere amândurora.
„Eu nu rezolv motocicleta decât dacă nu am piesa care trebuie să fie schimbată și să nu se întâmple ceva în motor. Dacă se întâmplă ceva acolo, gata, se termină totul. Dar este greu de presupus că în motor s-ar putea întâmpla ceva. Sunt motoare extrem de performante“, afirmă seniorul.

Drumul pe care nu te poți întoarce

„Problema e că pe drumul acesta nu te mai poți întoarce. Nu mai ai cum. Dacă ai trecut de Rusia, pa, nu te mai întorci, pentru că viza ta este «o intrare – o ieșire». Dacă vrei să te întorci, că ai pățit ceva pe drum, nu te poți întoarce. Dacă eu am intrat în Kazahstan, nu mă mai pot întoarce, pentru că viza mea nu îmi permite. Mă duc la rus, la frontieră, și îmi spune «Înainte! Înapoi, nu!». Dacă ajung în Kazahstan – și am de făcut 2.000 de kilometri prin Kazahstan, până ajung la Alma Ata -, am făcut 1.000 de kilometri. Sunt într-un sat nenorocit, în deșert, și trebuie să mă întorc. Unde mă duc? Ambasada este la încă o mie de kilometri înainte. Numai când te gândești la chestiile astea nu îți mai vine să pleci. Asta te deprimă. În oricare din țările astea, nu te poți duce înapoi. Te legi de ghidon și mergi, frate, numai înainte…“, face haz de necaz Valeriu Pană. Din capul locului, cei doi călători știu că nu au toate vizele. „Noi plecăm acum și nu avem viza de Turkmenistan. Plecăm, că nu o să stăm. Ajungi în Uzbekistan. De aici până în Uzbekistan sunt șapte-opt mii de kilometri și în Uzbekistan îți spune «Îmi pare rău, nu se poate…». Ce fac? Unde mă duc? În Iran nu ai cum să ajungi, în Afganistan la fel, înapoi nu poți să o iei, unde te duci? Banii se termină, ce fac? Expiră viza, iei amendă. Ăsta e sistemul. Asta este ceva ce pune capac la tot ce ți se poate întâmpla“, adaugă el.
Vali mai spune că vizele sunt „cel mai mare stres și cea mai mare nebunie“. E nedumerit de ce autoritățile, pentru a le acorda viza, vor să știe exact data în care vor ajunge într-o anumită țară.
„Te pune să îi spui de la București când o să ajungi tu în Azerbaidjan. Am de făcut 10.000 de kilometri până acolo, cum pot eu să îți spun eu ție în ce zi intru în Azerbaijan? Dacă ți se sparge motorul, nu mai poți să mergi. Dar, așa cum au mers și alții, o să mergem și noi. O să vedem. O să fie o experiență interesantă“, comentează el. „La anul o să mergem în Franța, că putem să ne întoarcem“, adaugă el, în glumă.

Printre haine, un volum de Eminescu

Ce-și vor pune în bagaje? Puține haine, echipament de camping – cort, sac de dormit, arzător, tacâmuri, farfurie, bol și cană metalice, frânghie de întins rufe -, piese de schimb și scule pentru moto­ciclete, aparatură multimedia (tabletă Ipad, cameră GoPro, alte două camere, laptop).
„Fiecare vom avea câte un aparat de fotografiat, laptop în care vom descărca imaginile, o cameră video GoPro, care se poate monta pe cască sau pe motocicletă, un telefon mobil smartphone și un telefon mic, simplu, căruia să îi țină bateria.(…) Vom folosi laptopul pentru a comunica cu cei de acasă, pentru că tarifele de roaming sunt exorbitante, vom încerca ori de câte ori se poate și o să avem timp să actualizăm site-ul“, detaliază Theodor.
Pentru orientare vor folosi, în principal, hărți tipărite, un atlas rutier pentru Asia și busola, dar vor avea și un GPS. „Harta și busola vor fi de bază și un GPS, care să vedem cât de eficient va fi având în vedere că nu este actualizat la ultimele versiuni de programe de călătorie. Eu personal nu țin să merg după GPS, acela ar fi bun în oraș, ca să ieși mai repede. Dacă ai pus-o pe șosea, te duci și fără GPS“, arată, încrezător, Vali.
Tatăl ia în calcul să pună în bagaje și un barometru, dar nu își permit unul profesional.
„Un barometru ar fi fost bun și, până la urmă, cred că o să iau unul, care este un barometru digital de pus în cameră, e foarte ieftin. Cele specializate sunt foarte scumpe“, spune el.
Cei doi vor avea și ceva muzică pe tableta Ipad. „Te-a enervat un dobitoc acolo, te duci la un colț de stradă și asculți un cântec, muzică românească sau simfonică…“, spune tot Vali. Nu va asculta, însă, muzică la căști în timpul mersului pe motocicletă: „Îmi place să mă concentrez pe mers, nu pe muzică. Nu folosesc nici măcar ochelari de soare, pentru că îmi strică culoarea“.
?ê?£i fiul său recunoaște că îi place sunetul vântului vâjâind în cască.
Tatăl spune că va lua cu el, în bagaj, și un volum de poezii ale lui Eminescu. „O cărticică, un volum de poezie o să iau cu mine. Pentru că poezia e concentrată. O cărticică de poezii de Eminescu. Îți trebuie un suport. Nu îți știi limitele, nu ți le cunoști“, arată seniorul.
Fiul, Theodor Pană, trece și el în revistă echipamentul: cască, pantaloni, geacă și o pereche de bocanci speciali pentru motocicletă, fără alte protecții. Vor avea de înfruntat astfel îmbrăcați temperaturi care pot să ajungă la 45 de grade.
„Dacă te oprești, transpiri pe loc. Noi nu suntem poate cei mai ortodocși motocicliști. Ne place să mai mergem și în tricou cu mânecă scurtă. Eu am să-mi las o pereche de pantaloni scurți la vedere și, unde e de stat jumătate de oră, dau jos pantalonii de motocicletă jos. Căldura e cea care te chinuie, dar nu e un pericol dacă ești sănătos“, adaugă tatăl.
În timpul călătoriei, temperatura minimă ar putea scădea spre 0 grade la trei-patru de metri, va putea și să ningă.
În bagaje mai au medicamente pentru înțepături de insecte, dureri de cap și de dinți, stomac, antidepresive, pansamente mai mari pentru julituri, vitamine și fortifiante. Au vrut să ia cu ei vaccin antirabic și antitetanos, dar nu au găsit în farmacii.
Nu își fac mari probleme ce vor mânca pe drum. „Fructe, multe fructe, pepeni, pâine goală, conserve de carne, carne de oaie, ciuperci, iarbă…“, spune, râzând, Vali.
Proviziile ce pot fi cărate, adaugă tatăl, ajung pentru câteva zile. „Mâncare putem să cărăm cu noi pentru trei-patru zile, nu e nicio problemă. Mai iei o conservă cu carne, niște biscuiți, fructe, vitamine…Sătul s-ar putea să nu fii sau să mănânci ce ți-ai dori“, mai spune el.
De la orizont vine și mirosul mâncării tradiționale. „Să vedem cum va fi. O fi cu kebab, cu pastrame, habar n-am. Carne de vită, carne de oaie…“, răspunde Vali, parcă simțind deja aromele.
Fiul nu pare la fel de încântat auzind despre carnea de oaie și completează scurt: „Tot ce știu este că la Bișkek, în Kîrgîzstan, e un Mc Donald’s…“.
Au aflat de la un român care a lucrat în Tadjikistan că acolo mâncarea e foarte bună, dar…grasă. „Ăia tot ce fac prăjesc și fierb în ulei, totul e gras, inclusiv pizza“, precizează Theo.

Mediafax