Home Social Copil de opt ani dispărut de acasă

Copil de opt ani dispărut de acasă

DISTRIBUIŢI

Un copil în vârstă de opt ani cu probleme medicale, dispărut de la locuința bunicilor din localitatea băcăuană Livezi, a fost găsit dormind într-o curte, duminică, într-un sat vecin, după o noapte întreagă de căutări desfășurate de zeci de polițiști, jandarmi și localnici. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bacău, băiețelul a plecat singur de la locuința bunicii sale în cursul serii de sâmbătă, dispariția sa fiind anunțată prin numărul de urgență 112 de către tatăl copilului. Zeci de polițiști, jandarmi și localnici s-au mobilizat pentru găsirea copilului, acesta fiind văzut ultima dată la un loc de joacă din localitatea Livezi, situat la aproximativ 500 de metri de locuința bunicilor. „Forțele mobilizate au desfășurat activități de căutare toată noaptea, inclusiv în zonele împădurite din apropiere. Abia în cursul dimineții de duminică, o persoană dintr-o localitate aflată peste un deal situat la aproximativ doi kilometri de satul bunicilor minorului, a anunțat, prin intermediul numărului de urgență 112, că a găsit copilul dormind, în curtea locuinței unor vecini.“, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.
Recuperat de echipele de căutare, copilul a fost transportat la Spitalul Municipal Onești pentru a fi examinat din punct de vedere medical.

Olga Dumitrescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.