Terenul de 3,3 hectare de pe malul lacului Floreasca, delimitat de Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Mircea Eliade şi strada Turgheniev – vizavi de parcul Herăstrău -, care a devenit proprietatea omului de afaceri Costică Constanda în septembrie 2003, în urma unei dispoziţii de primar general pe Legea 10/2001, a ajuns acum să fie subiectul unei dispute între primarul general şi cel de la sectorul 1, Andrei Chiliman, şi susţinut de cel al sectorului 5, Marian Vanghelie.
Pentru 18.000 de metri pătraţi de teren din zona Satului Francez, pe care acesta îi câştigase în instanţă, Constanda a primit 33.000 de metri pătraţi de teren pe actualul amplasament al Parcului Bordei. El a primit aceste 3,3 hectare de teren în schimbul celor aproape 18.000 de metri pătraţi din Satul Francez pe motiv că -terenul din Şoseaua Nordului are coeficienţi edilitari mai favorabili-, iar valoarea terenului este mai mare şi se justifică compensarea. Potrivit prevederilor urbanistice în vigoare, reglementate prin Planul Urbanistic General, Constanda nu poate să construiască pe o suprafaţă mai mare de 15 la sută din actuala întindere a parcului, iar clădirile nu pot să aibă o înălţime mai mare de parter plus două etaje. Cu toate acestea, potrivit sentinţei Curţii de Apel, Constanda a obţinut dreptul de a construi pe o treime din suprafaţa parcului un ansamblu de imobile cu o înălţime de parter plus patru etaje.
De cateva zile încoace, Vanghelie şi Chiliman s-au aliat împotriva primarului Videanu, acuzandu-l pe acesta din urmă de iresponsabilitate în acest caz. Numai că Videanu s-a prezentat ieri iarăşi în faţa presei unde a explicat că, în acest caz, nu face decat să aplice legea. În acest timp, ecologiştii din Romania organizau un miting de protest faţă de atitudinea Primăriei Generale a Capitalei în cazul Parcului Bordei. Ecologiştii au reproşat municipalităţii modul iresponsabil în care tratează potenţiala distrugere a acestui parc, cu consecinţe foarte grave asupra mediului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















