Home Social Promovabilitatea la definitivat – 51,26%, după soluționarea contestațiilor

Promovabilitatea la definitivat – 51,26%, după soluționarea contestațiilor

DISTRIBUIŢI

Promovabilitatea la examenul național de definitivat în învățământul preuniversitar este de 51,26 la sută după soluționarea contestațiilor, 3.409 dintre cei 6.651 de candidați reușind să obțină note de trecere, de minim 8, la proba scrisă, informează Ministerul Educației Naționale (MEN).
Comparativ cu rezultatele anunțate înaintea soluționării contestațiilor, pe 23 iulie, se constată o creștere a promovabilității de 3,43 la sută.
Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în județul Gorj – 82,35 -, iar cel mai scăzut, în județul Călărași – 33,33.
Dintre candidații care au reușit să promoveze examenul, 32 au obținut note de 10, iar alți 174, note între 9,50 și 9,99.
Cadrele didactice care au promovat examenul național de definitivare au dobândit dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Candidații înscriși la examenul de definitivare au avut de susținut două probe. Prima, care s-a desfășurat în perioada ianuarie – iunie, a constat în susținerea a două inspecții speciale la clasă și a avut caracter eliminatoriu. În urma acesteia, din totalul celor 8.567 de candidați înscriși, au reușit să se califice pentru a doua probă, scrisă, din data de 18 iulie, 7.889 de candidați. S-au prezentat la examenul scris 7.400 și au finalizat proba 6.651 de candida-i.
Pentru sesiunea din acest an, MEN a decis ca nota minimă de promovare a examenului național de definitivat în învățământ să fie 8 și nu 7.
O altă noutate adoptată de MEN a fost acordarea dreptului de a participa la acest examen și debutanților cu un an vechime la catedră.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.