Turiștii care vor vizita duminică situl istoric Ulpia Traiana Sarmizegetusa, din comuna hunedoreană Sarmizegetusa, vor putea vedea reconstituirea unor lupte cu gladiatori, ca în perioada Imperiului Roman, evenimentul fiind prilejuit de Ziua Porților Deschise în fosta capitală a Daciei Romane.
'Scopul principal al acestei acțiuni este promovarea în rândul turiștilor, și nu numai, a monumentelor antice aflate în zonă, precum și a activităților de cercetare arheologică desfășurate în acest sit istoric de către specialiști, activități finanțate de Ministerul Culturii', a declarat marți directorul Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva, Liliana Țolaș, citată de Agerpres.
Ziua Porților Deschise în fosta capitală a Daciei Romane se va desfășura între orele 10,00-16,00 și va include mai multe acțiuni în care vor fi implicați membrii colectivului științific al șantierului arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Astfel, turiștii vor putea vizita șantierul arheologic și vor primi informații despre monumentele istorice din perimetrul fostei capitale romane, de la membrii Asociației Terra Dacica Aeterna. Cei interesați vor afla amănunte interesante despre metodele de cercetare și felul în care se realizează interpretarea datelor arheologice.
Între orele 14,00 și 16,00, în amfiteatrul roman va avea loc un spectacol de lupte cu gladiatori, care va fi susținut de asociația clujeană de reconstituiri istorice, Virtus Antiqua.
'Întreaga manifestare este dedicată memoriei celui care a fost Dorin Alicu, cercetător la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care s-a stins fulgerător din viață în ziua de 27 iulie 2013. Viața și cariera sa au fost dăruite arheologiei și cercetărilor de la Sarmizegetusa romană', a explicat managerul MCDR Deva.
Ziua Porților Deschise la Ulpia Traiana Sarmizegetusa este organizată de Consiliul Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Primăria comunei Sarmizegetusa și Rotary Club Hațeg.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















