Mihail Gorbaciov, terminatorul comunismului european

Acum 18 ani, pe 11 martie 1985, Comitetul Central al PCUS il numea pe Mihail Gorbaciov secretar general. Pentru Uniunea Sovietica era inceputul sfarsitului. Dar nu numai pentru comunismul sovietic…

De-a lungul celor sase ani – 1985-1991 – in care s-a aflat la conducerea statului sovietic, Gorbaciov a determinat prin reformele sale politice, cunoscute ca **glasnost** – deschidere – imbinate cu cele economice **perestroika** – restructurare – liberalizarea societatii sovietice, contribuind in mod decisiv la caderea comunismului in Europa de Est si la destramarea Uniunii Sovietice. Totodata, ca unul dintre cei mai influenti lideri politici ai sfarsitului de secol XX, Gorbaciov este creditat cu meritul a fi pus capat Razboiului Rece, de a fi schimbat harta Europei si a fi inaugurat o noua epoca in relatiile internationale.

Nu in ultimul rand, liderul sovietic a schimbat radical politica externa a Uniunii Sovietice, imbunatatind spectaculos relatiile cu Statele Unite.

Au existat numeroase voci care il considera pe Gorbaciov un erou care a provocat moartea sistemului comunist. El nu a dorit insa nici un moment acest lucru. Dimpotriva, a incercat sa salveze comunismul transformandu-l. Nu a gasit insa raspunsul la intrebarea -Cum poate fi sistemul comunist reformat si sa fie totusi… comunism?-.

**Stalin este tineretea**

Mihail Sergheevici Gorbaciov s-a nascut pe 2 martie 1931 in satul Privolnoie, situat in imediata vecinatate a orasului Stavropol – Caucazul de Nord, intr-o familie de tarani.

Asa cum isi amintea mult mai tarziu, liderul sovietic nu si-a inceput cariera ca democrat. **La liceu – scria el – am scris o compunere pentru care am obtinut nota maxima si care se numea **Stalin este gloria tarii noastre, Stalin este tineretea**.

Membru al organizatiei de tineret a Partidului Comunist – **Comsomolul**, inca de la varsta de 15 ani, tanarul Gorbaciov a lucrat intr-o gospodarie colectiva, dobandind prima lui acreditare ca expert in agricultura. 20 de ani mai tarziu, Gorbaciov a obtinut o diploma in agricultura absolvind Institutul Agronomic.

In perioada 1950-1955 a urmat la Moscova cursurile Facultatii de Drept. In acei ani a cunoscut-o pe Raisa Titarenko, pe atunci studenta la filosofie, cu care s-a casataorit in 1953.

Dupa incheierea studiilor, Gorbaciov nu a profesat niciodata ca avocat. Dupa absolvire, in 1955, s-a intors la Stavropol, unde, ca activist pe linie de komsomol si apoi de partid, a urmat calea ortodoxa pentru promovarea ierarhica. Simultan, prin experientele agricole propuse care au condus la cresterea productivitatii, si-a castigat renumele unui adevarat specialist in problemele agriculturii.

In 1970, a ajuns prim-secretar al Comitetului regional. Aceasta avansare l-a propulsat in elita sovietica si a facut din el conducatorul de facto a peste doua milioane de locuitori ai regiunii Stavropol.

Evolutia carierei lui Gorbaciov la nivel national s-a datorat in mare masura interesului pe care l-au manifestat fata de el doi membri de frunte ai partidului, Mihai Suslov, ideologul-sef, care fusese secretar de partid la Stavropol in anii *40, si Iuri Andropov, directorul KGB. Interesul era bazat intr-o oarecare masura si pe faptul ca ambii demnitari sufereau de afectiuni renale, pentru care veneau sa se tamaduiasca la izvoarele cu ape minerale din fieful lui Gorbaciov, Caucazul de Nord.

Din Caucaz la Moscova

In 1971, Mihail Gorbaciov a fost numit in Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. In 1978, i-a succedat unui alt important demnitar, Feodor Kulakov, tot din Stavropol, ca secretar cu agricultura al partidului. Acest eveniment l-a adus la Moscova. In anul urmator, el a devenit membru supleant – fara drept de vot – al Biroului Politic, pentru ca in 1980 sa ajunga membru plin. La numai 49 de ani, era cel mai tanar membru al Biroului Politic.

In timpul ascensiunii sale, Gorbaciov a folosit retorica obisnuita tuturor membrilor de partid care au urcat pe scara functiilor in era Brejnev. In 1978, desi secretarul general era senil, Mihail Gorbaciov putea vorbi de **munca titanica de fiecare zi** pe care acesta o consacra **bunastarii muncitorilor si intaririi pacii si securitatii popoarelor**.

Dupa ce Andropov i-a succedat lui Leonid Brejnev ca secretar general si lider sovietic, in 1982, Gorbaciov a exercitat o mare influenta asupra politicii, indeosebi cu privire la probelemele economice.

In 1984, la moartea lui Iuri Andropov, Gorbaciov – desi mult mai tanar decat tovarasii sai de la conducere – parea cea mai buna alegere ca succesor. Totusi, a fost preferat Konstantin Cernenko, un om la 73 de ani, care fusese prietenul si colaboratorul cel mai apropiat al lui Brejnev.

Cand Cernenko a murit la ceva mai mult de un an de la inscaunare, Gorbaciov, care actionase ca o figura conducatoare in guvern si-si organizase cu grija sprijinul in Biroul Politic, a fost ales succesor la 11 martie 1985.

Inceputul noii ere

Principala sfidare cu care noul lider parea a se confrunta venea din economie – mostenirea **erei stagnarii** – cum numea el anii *70 – si **domnia** lui Brejnev.

In primele saptamani ale mandatului, s-a ocupat de consolidarea propriei pozitii in cadrul partidului prin intermediul unei campanii de anvergura de destituiri in randul functionarilor acestuia. Unele dintre personalitatile cele mai importante cazute victime acestei campanii radicale initiate de Gorbaciov au fost ministrul de externe Andrei Gromiko, dar si principalul oponent al lui Gorbaciov in cadrul Biroului Politic, Grigori Romanov.

In octombrie 1985, noul lider a initiat un vast program de reforme economice si sociale – perestroika. Principalele puncte ale acestui program erau incurajarea initiativelor particulare si introducerea in activitatea economica sovietica a unor elemente caracteristice economiei de piata, de exemplu orientarea accentuata a productiei dupa cererea pietei. La acestea se adauga promovarea unei politici de informare deschisa, care ar fi urmat sa clarifice deciziile guvernamentale tuturor categoriilor de populatie – glasnost.

Perestroika, -fata- socialista a democratiei

In exterior, perestroika a fost interpretata ca o dechidere accentuata, o dezicere a traditiei socialista, lucru in totalitate fals.

**Pentru a pune capat tuturor zvonurilor si speculatiilor, as vrea sa va spun ca noi ne conducem reformele in acord cu alegerea socialista. Trebuie sa cautam mai degraba in socialism decat in afara raspunsurile la problemele ridicate. Noi ne judecam si succesele si greselile dupa standardele socialiste. Cei care cred ca ne vom indeparta de la credintele socialiste vor fi foarte dezamagiti. Fiecare parte din perestroika se bazeaza pe principiul <Mai mult socialism, mai multa democratie>-, preciza Gorbaciov.

Intrebat intr-un interviu, acordat Radioului Public din Moscova, ce semnificatie are pentru el perestroika, Gorbaciov a spus: **Inseamna ca putem sa gandim singuri… Inainte faceam numai ce ni se cerea. Ce vorbim in bucatarie poate fi publicat in ziar. Exista sentimentul ca putem schimba lucrurile. Nu vom mai permite niciodata cultului personalitatii sa ne mai domine**.

Asa dupa cum repede a devenit evident, Gorbaciov se vedea nu ca un revolutionar oarecare, ci ca un reformator, ca un medic chemat sa trateze trupul bolnav al politicii si economiei sovietice. Instalandu-si oamenii in posturile-cheie pe linie de guvern, abordand cu sinceritate intarzierea tehnologica din industrie, promovand pe o scara fara precedent in istoria Uniunii Sovietice discutarea deschisa a problemelor economice, el a actionat mai mult ca un carpaci decat ca un proiectant.

Reformator in strainatate, nepopular acasa

O problema deosebita aparuta de timpuriu a fost generata de campania antialcool promovata de colaboratorul sau apropiat Egor Ligaciov. Profund nepopulara, campania a produs rezultate foarte asemanatoare cu cele ale prohibitiei din Statele Unite in anii *20, una dintre consecintele ei cele mai nefaste fiind prejudiciul adus imaginii lui Gorbaciov in randul populatiei.

Reformele economice nu au avut rezultatul scontat. Represiunea economica tot mai evidenta, dupa 1990, a fost perceputa ca un esec al perestroikai.

Jay Rogers analiza intr-un articol aparut in **Time Magazine** din 1991 cauzele acestui esec economic: **Miscarea catre o economie de piata se petrece foarte lent. De fapt, cei mai multi cetateni sovietici nu pot plati sumele exorbitante necesare inregistrarii si deschiderii unei afaceri proprii. Cei mai multi sunt descurajati si de **etapele** birocratice care trebuie parcurse in acest proces.

Afacerile comerciale sunt in mare parte neprofitabile, oamenii de afaceri fiind constransi de guvern in diverse feluri**.

Schimbarea cursului politicii externe

Mihail Gorbaciov a determinat o schimbare de directie si in ceea ce priveste politica externa. Pe parcursul tratativelor purtate cu Statele Unite pe marginea reducerii inarmarilor, s-a aratat dispus la compromisuri. A renuntat la pretentiile formulate pana atunci de partea sovietica, de a dispune de toate sistemele de armament existente, contribuind astfel, in decembrie 1987, la adoptarea asa-numitei **solutii 0**, care prevedea dizolvarea arsenalului de rachete cu raza medie de actiune stationat in Europa Centrala. Au urmat alti pasi importanti facuti pe calea dezarmarii – Acordul SALT, din iunie 1991. Intentia lui Gorbaciov era de a reduce drastic cheltuielile sovietice cu inarmarea, obtinand astfel fondurile necesare finantarii programului sau economic.

In 1988, a hotarat retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Totodata, si condamnarea interventiilor sovietice armate in Cehoslovacia (1968) si Afganistan (1979) au insemnat o cotitura importanta in cursul hegemonit pe care era pana atunci angajata politica marii puteri rasaritene. In 1990, cu asentimentul sau, s-a putut realiza unificarea celor doua state germane. De asemenea, atitudinea sa a incurajat si restul statelor din blocul rasaritean in angajarea pe calea reformelor. La aceasta se adauga si initiativa de retragere a tuturor unitatilor armatei sovietice stationate pe teritoriul acestor state, consfintind pe aceasta cale, in februarie 1991, dizolvarea Pactului de la Varsovia.

Noua ordine mondiala

Intr-un interviu din 1992, Gorbaciov analiza noua situatie internationala.

**As vrea sa spun ca lumea este un loc mai sigur acum, dar nu pot. Pe de o parte, cred ca am doborat zidurile blocurilor militare si am indepartat amenintarea nucleara. Situatia din lume este foarte diferita in prezent si a creat importante oportunitati pentru state de a fi unite, de a nu se confrunta intre ele si a cauta o noua ordine. Ce inseamna aceasta noua ordine este greu de spus. Europa a primit libertatea de a alege, tarile isi rezolva singure problemele, isi cauta identitatea nationala, locul lor in lume si in politica europeana si incearca sa-si implineasca soarta.

In perioada in care am fost liderul Uniunii Sovietice, NATO s-a intrunit de doua ori si am cazut de acord ca atat NATO, cat si Tratatul de la Varsovia trebuie sa se schimbe din aliante militare in unele politice, iar noi am inceput sa reconsideram doctrina militara**, spunea fostul lider sovietic.

Ultima revolutie rusa a secolului XX

In ciuda succeselor inregistrate in politica externa pentru care, in 1990, liderul sovietic a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, in plan intern vocile critice se faceau tot mai des auzite. Elementele conservatoare din structura de partid urmareau cum influenta si pozitia de prim-rang obtinute pana atunci de URSS se deteriorau continuu, in timp ce reformistii radicali erau nemultumiti de cursul prea lent al schimbarii.

Cu toate puterile depline pe care le detinea in statul sovietic la care s-a adaugat in 1990 si cea de presedinte al statului, Gorbaciov nu a acordat suficienta atentie conflictelor intre nationalitatile conlocuitoare si tendintelor de independenta manifestate de republicile sovietice. URSS, o uniune pe care liderul dorea s-o mentina cu orice pret, era pe punctul de a se destrama.

Ultima zbatere a elitei comuniste aflate la putere – puciul esuat din luna august 1991 – a marcat si inceputul declinului erei Gorbaciov. Unul dintre principalele scopuri ale complotistilor era prevenirea semnarii unui nou tratat de uniune care sa acorde republicilor unionale mai multa putere decat Moscovei. Noua personalitate care a trecut pe primul plan a fost eroul puciului din august, Boris Eltin.

La 24 august 1991, Gorbaciov s-a retras de la conducerea partidului.

In perioada imediat urmatoare, el a incetat sa mai joace vreun rol de prim-rang in noua conjunctura politica.

URSS si-a incetat oficial existenta in 2 decembrie 1991. In aceeasi zi, Gorbaciov a demisionat din functia de presedinte al statului.

Gorbaciov, liderul charismatic

Gorbaciov a fost o prezenta puternica, simbolica in imaginatia lumii inca din 1985 cand a preluat puterea. Ce simboliza el? Schimbare si speranta

Fara indoiala, Gorbaciov a beneficiat de o incontestabila charisma. Nedogmatic, neegalat de nici unul dintre predecesori, liderul sovietic a facut repede o figura deosebita in lume.

Vizitand Anglia in 1984, cu cateva luni inainte de a deveni secretar general, a stat ore in sir de vorba cu Margaret Thatcher, la discutie asistand numai interpretul. **Limbajul lui – spunea primul-ministru britanic – nu putea sa se indeparteze prea mult de limbajul de lemn al aparatcikului sovietic de toate zilele. Totusi, stilul sau era mult mai interesant decat retorica marxista. Putem coopera**.

Scriitoarea rusa Tatiana Tolstaya ne dezvaluie si o alta viziune asupra liderului rus. **In 1985, cand prima sclipire a tunetului Gorbaciov a rupt linistea Sovietelor, omul de pe strada a prezis ca noul Cezar va domni sapte ani. Asigura pe oricine statea sa asculte ca Gorbaciov a fost descris in Biblie ca o figura apocaliptica. El avea un semn pe frunte. Neobisnuitul semn al secretarului general, combinat cu actiunile sale radicale, i-au dat o aura mistica. Dupa ce si-a parasit functiile, multi au incetat insa sa mai gandeasca despre el ca fiind extraordinarul personaj din istoria Rusiei**, scria Tolstaya.

**Poate comunismul sa reziste libertatii?**

Jay Rogers se intreba intr-un articol aparut in **Time Magazine**: **Are Vestul ceva din comunism? Poate comunismul sa reziste libertatii?**.

La 12 ani de la prabusirea Uniunii Sovietice, raspunsul categoric este nu.

Ironia consta in faptul ca incercarea lui Gorbaciov de reformare pentru a salva comunismul a fost chiar **ingredientul** care a condus la dezintegrare. Gorbaciov n-a inteles implicatiile actiunilor sale, moderatia sa producand urmarile cunoscute asupra blocului sovietic. O data incetat controlul strict al Moscovei asupra satelitilor sai, a fost semnat actul de deces al Uniunii. Gorbaciov este o figura tragica intrucat, incercand sa puna pe roate comunismul, i-a semnat condamnarea la moarte.

Henry Kissinger explica in lucrarea sa **Diplomatia** dilema imposibila pe care Hrusciov a inteles-o in cele din urma, iar Gorbaciov nu.

**Jocul lui Gorbaciov de-a liberalizarea era destinat sa esueze. Liberalizarea s-a dovedit incompatibila cu regulile comunismului. Comunistii nu se puteau transforma in democrati fara sa inceteze a fi comunisti, o ecuatie pe care liderul sovietic n-a inteles-o niciodata.

Gorbaciov nu realizat niciodata ceea ce Hrusciov a priceput in cele din urma: libertatea nu poate fi rationalizata.

Toata ideea destalinizarii a fost bazata pe presupunerea ca regimul sovietic poate supravietui fara componenta despotica, ca poate fi realizata o reconciliere cu trecutul**, scria Kissinger.

La randul sau, Strobe Talbott, secretar de stat in Administratia Clinton, considera ca, desi daramarea Zidului Berlinului, in 1989, si destramarea Uniunii Sovietice doi ani mai tarziu, aparuta pe cat de brusc pe atat de spectaculoasa, a avut orgini in anii *60 cand Nikita Hrusciov si-a folosit puterea mostenita de la Stalin pentru a proclama politica de destalinizare experimentand reforme liberale.

Mai mult, procesul de democratizare reala in epoca postcomunista a esuat. Preluarea puterii de catre Vladimir Putin inseamna reintoarcerea Rusiei la trecutul sau autocratic. Cauzele acestei regresiuni sunt legate de lipsa traditiei democratice si a conceptului individualitatii.