Home Monden Si vedetele sunt superstitioase

Si vedetele sunt superstitioase

DISTRIBUIŢI

Se pare că nu numai oamenii simpli au superstiţii. Celebrităţile merg chiar la extreme şi analizează orice decizie doar din dorinţa ca forţele paranormale să nu le facă ceva rău. Editorii Netscape.com s-au interesat şi au reuşit să afle care dintre vedetele de la Hollywood sunt superstiţioase şi în ce cred acestea, potrivit HotNews.

Cameron Diaz este cu siguranţă o vedetă superstiţioasă. Şi asta nu numai pentru că poartă întotdeauna un talisman norocos, ce i-a fost oferit de către un prieten şi care se spune că are puterea de o apăra, însă celebra actriţă de la Hollywood crede că dacă -bate în lemn-, atunci nu i se va întâmpla nimic rău.

Actorul Geoffrey Rush ţine întotdeauna în buzunar o raţă din plastic şi consideră că aceasta îi aduce noroc. El a declarat că a avut-o cu el de fiecare dată cand a fost premiat sau nominalizat la diferite competiţii.

Cate Blanchett a dezvăluit faptul că secretul succesului său sunt urechile de elf pe care le-a păstrat de la filmarile producţiei -Stăpanul Inelelor- şi le-a turnat în bronz deoarece considera că îi poartă noroc.

Obiectul norocos a lui Robin Williams este un breloc de fildeş, care a aparţinut tatălui său.

Cuba Gooding Jr. are şi el un obiect care îi poartă noroc, însă considera că dacă dezvăluie care este acel obiect, acesta îşi va pierde calităţile.

Şi muzicianul-actor Meat Loaf este superstiţios şi nu plecă niciodată la drum fără Mandy şi Marietta, cei doi urşi de pluş ai săi.

Julie Walters din -Billy Elliot- a primit multe premii -datorită talismanului ei norocos-, iar Richard Gere, Sharon Stone şi Cybill Shepherd sunt artişti care cred în puterea şi energia cristalelor.

Vedetele nu au însă doar superstiţii legate de anumite obiecte care le poartă. Unele din vechile superstiţii – niciodată să nu spui numele piesei în culise, niciodată să nu urezi cuiva noroc, să nu aduci alune în culise şi niciodată să nu fluieri în culise – sunt respectate de majoritatea celebrităţilor din ziua de azi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.