Home Actualitate Polițist în comă după ce a fost agresat de un recidivist

Polițist în comă după ce a fost agresat de un recidivist

DISTRIBUIŢI

Un polițist de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița a fost dus în comă de gradul IV la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgoviște, de un tânăr pe care agentul îl ancheta pentru că ar fi agresat-o pe fata șefului de post din Pietroșița. Polițistul, Codruț Oprea, în vârstă de 24 de ani, se află în continuare în stare gravă și, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, prognosticul în ceea ce-l privește pe tânăr este unul rezervat.
Din primele cercetări a reieșit faptul că polițistul se afla într-un local în afara programului, iar în momentul în care a ajuns la grupul sanitar a fost lovit cu un obiect contondent în cap de către George Daniel Uță, zis și „Danezu’“. După agresiune, făptuitorul a părăsit localul pe geamul toaletei în care l-a lovit pe polițist, coborând de la o înălțime de trei metri pe o țeavă de gaze pe care a rupt-o și a fugit de la locul faptei. Cu toate acestea, el și-a sunat avocatul pentru a-l reprezenta în fața procurilor care îl cercetează. Prezent la Parchet, apărătorul a declarat că i-ar fi recomandat clientului său să se predea. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, este cunoscut în Târgoviște ca făcând parte din gruparea cunoscută sub numele de „Ghenosu’“. El a mai fost implicat într-un incident cu violență, în primăvara acestui an, când a fost acuzat că a lovit-o pe fata șefului de post din Pietroșița. Fata, în vârstă de 19 ani, a ajuns la spital după ce a fost sechestrată și bătută de fostul ei prieten, respectiv Daniel Uță. Agresiunea a fost înregistrată de camerele de supraveghere ale unui magazin din microraionul 4 din Târgoviște, victima fiind internată inițial la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și, ulterior, la un spital din București. Din primele cercetări ale anchetatorilor și din declarațiile victimei a reieșit că tânărul de 22 de ani din Târgoviște s-a răzbunat pe fata care renunțase la prietenia lui, iar după ce a bătut-o în stradă, ar fi ținut-o sechestrată în apartamentul lui, fata reușind să scape ulterior cu ajutorul mamei presupusului agresor. În momentul de față tânărul este căutat de autorități.
Membrii grupării „Ghenosu’“, din care face parte și Uță, au fost eliberați de magistrații ploieșteni la începutul anului 2009, deși procurorii avertizau că interlopii erau extrem de periculoși. Ulterior s-a demonstrat că președintele secției penale a Tribunalului Prahova, magistratul care a judecat dosarul privind gruparea infracțională, a luat mită 37.000 de euro de la capii clanului pentru a-i lăsa în libertate. Magistratul se află și acum în arest preventiv.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.