
Referendumul de la Chișinău a fost un eșec total pentru liderii actuali de guvernămånt din Moldova, ce-și afișează propensiunea europeană la rever, dar joacă vals vienez pe note de cazacioc. De ce? Pentru că prezența la vot trebuia să fie de 33%, dar a fost de pånă în 30%, deci Referendumul nu a fost validat deși actualul Parlament a operat în iunie modificări legislative ce au permis coborârea pragului de validare a Referendumului – de la cota de trei cincimi cum era prevăzut înainte, la cota de o treime dintre alegători.
„Societatea basarabeană a avut un test important de trecut, un test de clarificare a opțiunilor populației, dar și a modului în care se raportează societatea la controversata relație bilaterală București-Chișinău“ – afirma recent un „analist“. „Clarificarea“ a sosit ieri: incultura oamenilor, dezorganizarea, presiunea comuniștilor filo-ruși și abile manevre întreprinse de Moscova au dus la acest deznodămånt.
Referendumul era unica soluție de depășire a crizei constituționale, după ce anul trecut Parlamentul a eșuat de două ori în alegerea președintelui. Dacă reforma constituțională era adoptată, urma dizolvarea Parlamentului și noi alegeri legislative și prezidențiale.
S-ar fi putut debloca impasul în care se află Moldova din luna aprilie 2009 și s-ar fi ajuns la o rezolvare politică ce putea împinge Chișinăul pe o cale mai hotăråtă a reformelor, respectiv către o apropiere de structurile euro-atlantice, implicit de Romånia. Pentru Traian Băsescu, dar și pentru Romånia, o miză politică majoră este eliberarea Basarabiei din centrifuga Moscovei.
Adică exact obiective nedorite de Moscova, care are nevoie de o structură politică obedientă la Chișinău pentru a-și putea perpetua păstrarea efectivelor militare pe teritoriul Moldovei, în enclava transnistreană, menținånd controlul geopolitic al zonei.
S-a spus că „Referendumul poate fi o șansă excelentă pentru a dovedi că multe dintre reticențele Bucureștiului față de ceea ce cred cu adevărat cetățenii RM să fie spulberate“. Ei bine, această șansă, chiar dacă nu excelentă, a dovedit că percepțiile deformate și prejudecățile față de Romånia sunt suverane încă în sånul societății basarabene.
A ieșit la iveală și eșecul unui program de responsabilitate a mass-media care ar fi trebuit să ducă la constituirea unui spațiu public cu accente sanitare față de comunism și ocupația rusească. Degeaba a vărsat Romånia și Occidentul bani cu ghiotura în buzunarele celor care editează și publică la Chișinău. Ori banii n-au fost destui, ori încasatorii au făcut altceva cu ei, ori primesc mai mult din altă parte.
Speculația frecvent întålnită și menționată într-o analiză chiar de un actual consilier prezidențial moldovean și anume că, pur și simplu, cetățenii RM sunt „idioți utili“ – vorba lui Lenin – care nu știu pe ce lume se află și nu înțeleg nimic și niciodată ceea ce li se întåmplă, a căpătat acum valoare de stereotip.
Mesajul adresat Bucureștiului
Cum de Referendum nu a trecut, în condițiile în care sondajele IMAS de exemplu de la Chișinău prezentau un procent de 73% dintre alegători care susțineau că vor participa la Referendum, dintre care 91% spuneau că vor vota „pentru“? Procentul participării a fost exact pe dos, confirmånd apelul la boicot lansat de comuniști. Miza Referendumului a fost adjudecată în favoarea Moscovei, irosindu-se prețul sångelui vărsat de tinerii care au ieșit în stradă în aprilie 2009.
Recent, fostul premier Adrian Năstase a declarat că reținerea în luna august a diplomatului Gabriel Grecu de către autoritățile ruse, pentru spionaj, poate fi interpretată ca un mesaj pentru Referendumul din Moldova. A fost singurul om politic care a trecut prin această grilă de interpretare evenimentul de „spionaj“ de la Moscova.
După cum ziarul „Curentul“ a fost singura publicație care a decriptat mesajul reprezentantului Rusiei, Serghei Ignatcenko, șeful Secției Centrale de Comunicații a Serviciului Federal de Informații, cel care, ca din greșeală, a menționat luna aprilie ca lună a arestării diplomatului romån.
Ce ne-a ieșit nouă, romånilor, în aprilie, ne-au comunicat amabil rușii, ne va fi întors înapoi în toamnă, cam ăsta părea să fie mesajul. Dacă Năstase a fost sau nu o Mafalda, dacă rușii au vrut sau nu să ne dea o lecție la Referendum nu avem cum să știm vreodată cu precizie, neavånd încă un cip implantat în capul lui Putin sau Medvedev – dar putem bănui. Un lucru este cert, eșecul Referendumului este perceput drept un eșec al Romåniei și o victorie a Rusiei.
Anterior acestui moment ratat, președintele interimar Mihai Ghimpu pledase pentru o reformă constituțională mai profundă, care să nu se limiteze doar la modificarea art. 78 din Constituție, ce vizează procedura de alegere a șefului statului. Referendumul urma să devină doar un prim-pas spre realizarea altor reforme. Reforme care vor întårzia pe altădată sau niciodată…
În situația actuală, Mihai Ghimpu rămåne interimar pånă în primăvară, Filat este în continuare prim-ministru, dar criza continuă. Nevalidarea Referendumului va duce la dizolvarea Parlamentului și noi alegeri parlamentare, iar președintele va fi ales în continuare de către Parlament. Iar comuniștii – a se citi rușii – fac jocurile pe mai departe.
Referendumul a avut și valoare de test preelectoral – s-a dovedit că Partidul Comunist are mai multă influență electorală decåt toate celelalte partide la un loc. Boicotul inițiat de partidul comunist a fost eficient, iar nucleul tare filo-rus al PCRM și-a probat puterea. Este un semnal politic mai mult decåt îngrijorător pentru speranțele Romåniei de a atrage Basarabia într-o sferă de interese pro-europeană și NATO.
Mesajul bolșevic al lui Voronin a prins la popor, dar pe långă rudimentara logică și exprimare a liderului comunist merită să punctăm cele trei teme cu caracter geopolitic asociate acestui Referendum, introduse în discursul rusesc al lui Volodea. Acesta a subliniat că validarea Referendumului ar fi dus la: „1. Ieșirea Moldovei din CSI; 2. Unirea cu Romånia; 3. Aderarea la NATO“.
Aceste trei teme fundamentale, geopolitice, au fost blocate prin eșecul Referendumului din 5 septembrie. Aceasta era miza de perspectivă și de substanță a momentului actual politic – un moment ratat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















