In toiul conflictului militar dintre Statele Unite si Irak, in Romania, parte a coalitiei anti-Sadam, a inceput sa se puna din ce in ce mai mult accentul pe creantele pe care le are de recuperat de la statul islamic. Dupa ani intregi postrevolutionari de tacere, in care subiectul banilor din afara granitelor a tinut mai mult de domeniul -tabu-lui-, in prezent autoritatile au reactivat planurile de bataie pentru rezolvarea situatiei. Asta in conditiile in care, chiar premierul Adrian Nastase a tras saptamana trecuta un semnal de alarma ca orice declaratie venita din partea reprezentantilor puterii in legatura cu creantele externe din Irak vor afecta puternic planurile pe care Romania le are in vedere. -No comment-ul- trebuia sa tina pana astazi, cand executivul intentioneaza sa faca primele declaratii oficiale pentru a clarifica toata situatia. -Curentul- a intrat in posesia unor documente care arata ca, in pofida optimismului guvernantilor, situatia recuperarii creantelor externe ale statului roman nu sta deloc pe roze.
Vanatoare de vant
Desi Romania ocupa pe lista tarilor care au de recuperat bani din Irak un loc -codas- cu cele aproximativ 1,7 miliarde de dolari, guvernul a demonstrat ca marseaza puternic pe pozitia diplomatica pe care a adoptat-o fata de conflictul din Irak. In acest sens, ministrul de externe, Mircea Geoana, a punctat clar saptamana trecuta, in timpul sedintei de guvern, ca -Romania are interese si obligatii in prezent in zona Irakului-. Care vor fi planurile executivului pentru a reusi sa mai incaseze cate ceva din cele 1,7 miliarde de dolari poate vom afla in aceasta saptamana. In spatele declaratiilor insa se ascunde o situatie care poate fi caracterizata usor ca fiind fara iesire, dupa cum ne-au declarat surse din cadrul Departamentului de Comert Exterior.
Din nivelul total al creantelor externe contabilizat la sfarsitul anului trecut la un nivel de 2.140.461.841,23 dolari, plus inca un miliard de ruble transferabile, cele mai importante sume de recuperat tin de Irak si de Cuba, tari care in ultimii cinci ani au demonstrat ca ne-au scos din calculele efectuarii de plati.
Cuba ne-a inchis telefonul in nas
Reprezentanti ai Departamentului de Comert Exterior care au dorit sa-si pastreze anonimatul sustin ca, in pofida eforturilor pe care institutiile statului roman le-au depus in anii postdecembristi in vederea obtinerii unor rezultate concrete, Irakul si Cuba se pot incadra lesne la capitolul -pierderi colaterale-. Argumentul este cat se poate de clar, aceleasi surse precizandu-ne ca, daca in cazul Irakului, cat de cat mai sunt sanse ca tara noastra sa intre in graficele minime de recuperare de 4-5% din totalul creantelor, in Cuba situatia este practic -inghetata- si fara speranta in acelasi timp. Aproape un miliard de ruble transferabile si valoarea unor utilaje exportate de partea romana inainte de *89 pentru finalizarea unui combinat nu au mai fost pur si simplu recunoscute de cubanezi. -Tratamentul- nu a fost aplicat numai tarii noastre. Specialistii din comertul exterior ne-au precizat ca metoda a fost aplicata cu succes Germaniei si fostelor state din Uniunea Sovietica, ce deja si-au luat la revedere de la valute. In cazul Romaniei, Cuba a rupt orice legatura diplomatica. Motivul pentru care cubanezii nu mai vor sa -ridice receptorul de la telefon- romanilor este acela ca utilajele romanesti pentru obiectivul industrial cubanez nu au fost de buna calitate, exploatarea acestora ducand in timp la falimentarea combinatului. Lucru pentru care, in compensare, statul cubanez isi cere -drepturile-: anularea datoriei fata de Romania.
Irakul -tine- la pret
De mai bine de sase ani, partea irakiana nu a mai -percutat- la subiectul datoriilor fata de Romania. Partea irakiana trebuia sa returneze banii Romaniei la termenele scadente fixate in 1988, 1989 si 1990. Din cauza primului conflict militar cu SUA, partea romana a acordat Irakului o reesalonare pe o perioada de sase ani, plus un termen de trei ani, perioada de gratie. Astfel, regimul lui Saddam trebuia sa plateasca tarii noastre intreaga datorie in sapte transe egale. Ceea ce nu s-a mai intamplat.
Inceputul anului 1997 a fost practic semnalul ca Irakul a devenit reticent la subiectul datorie. Constatand ca acordurile semnate in 1990 intre fosta BRCE si banca centrala irakiana nu sunt respectate, partea romana a incercat sa-si intensifice negocierile in vederea clarificarii situatiei. Surse bine avizate din cadrul Departamentului de Comert Exterior ne-au -povestit- ce a stat in spatele culiselor relatiilor diplomatice dintre cele doua state. In urma discutiilor la nivelul Ministerelor de Externe, in 1998 s-a stabilit vizita unei delegatii romane, compusa din reprezentanti ai ex-ICE-urilor, comertului exterior si Ministerului de Finante, in Irak pentru gasirea unor solutii de recuperare a valutei. Aceleasi surse sustin ca rolul de -varf de lance- al vizitei trebuia sa fie jucat de reprezentantii Finantelor, minister care intre timp fusese desemnat in urma unei hotarari a guvernului sa se ocupe exclusiv de incasarea creantelor statului. Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din strainatate. Si asta pentru ca ambasada irakiana de la Bucuresti s-a razgandit peste noapte si, in urma ordinelor primite de la -centru-, nu a mai eliberat viza tocmai pentru reprezentantii Ministerului de Finante si cei din comertul exterior. Din toata delegatia stabilita la Bucuresti nu au mai ramas decat cei care reprezentau conducerile fostelor intreprinderi de comert exterior, cele prin care se derulasera majoritatea contractelor neonorate. In urma discutiilor purtate in Irak, delegatia romana nu a reusit sa faca mare lucru. Negocierile s-au soldat doar cu decizia de infiintare a unui Comitet mixt financiar, care trebuia sa analizeze sumele pe care ambele state le raportau. Problema reala de abia in acest moment isi facuse aparitia pentru Romania. Irakienii nu au mai recunoscut decat suma bruta a contractelor, dobanda acumulata in decursul anilor lipsind din scriptele bancii centrale irakiene. Cu alte cuvinte, in pofida perioadelor de reesalonare si a celei de gratie acordate, Irakul nu recunoaste oficial in prezent decat 1,1 miliarde de dolari, in timp ce Romania a raportat 1,723.868.932 dolari. Reprezentantii comertului exterior deja manifesta o oarecare teama in privinta arhivelor bancii centrale a Irakului, cele pe care se pot demonstra in orice moment datoriile catre Romania. Daca dupa primul razboi din Golf, partea irakiana a raportat prin intermediul diplomatilor de la Bucuresti ca arhiva a fost salvata, in prezent exista indicii ca aceasta ar putea fi lasata intentionat in calea bombardamentelor SUA.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
