
Dottore Victor Ponta e mic copil pe lângă dottoressa Elena Udrea, deși amândoi au în comun diverse lucruri, unele mai puțin vizibile decât altele care sar în ochi cum ar fi aceeași atitudine impenitentă, ba chiar de persistență în păcat, fiecare în felul său. Cu câteva zile în urmă, Udrea era dată afară de la facultatea Carol I, chestie nebăgată în seamă, în noianul de „știri“ de reclamă difuzate de televiziunile lui Ponta și presa bulevardieră arondată, preocupate exclusiv de dieta lui Udrea, de cremele unsuroase ale lui Udrea, de cât de extrem extrem de bună s-a făcut ea pe măsură ce înaintează în vârstă sau cât de deșteaptă, umană, sensibilă și elocventă până la lacrimi, este ea în demersul ei clamoros de solidarizare cu Corina Crețu, blonda care a înghițit tot de la Ion Iliescu, demers motivat poate și de faptul că Cotroceniul trezește emoții sincronice esofagiene blondelor vopsite.
Blonda zilei, exmatriculata în costum de baie cu două numere mai mare, ca să pară slabă, nu este doar vopsită la coafură ci și prin alte locuri, de exemplu și-a dat cu vopsea prin „mapa profesională“, pretinzându-se profesoară, deși nu avea acest drept. Caz cu parfum penal. Exmatricularea ei de la doctoratul pe care se făcea că și-l dădea pe domeniu militar, ea fiind, se știe foarte bătăioasă, a atras atenția asupra versatilelor ei calități academice asumate în fals în disprețul vădit al eticii universitare.
Ocupată în exces de cura de slăbire, mereu prezentă la vreo sindrofie, la vreo nuntă, la vreun concurs de miss, la karaoke, la vreun botez, la vreo tăiere de moț că doar așa se poate lansa și ea spre inima poporului, a „pulimii“ – vorba doctorului Oprescu, pentru a candida și ea la președinție, dottorresa Udrea s-a trezit dată afară de la studiile de doctorat de la UNAp, după aproape patru ani de doctorandură, deoarece nu și-a întocmit referatele de an la timp. Titulatura de doctorandă cu care-și vopsea ea cv-ul s-a dus pe apa sâmbetei. Pe de altă parte, chiar dacă ea nu-și luase doctoratul, în disprețul normelor universitare, via celebra plagiattorre Corina Dumitrescu, Udrea a devenit lector universitar la Facultatea de știinte Politice din cadrul Universității Dimitrie Cantemir, facultate pe care a absolvit-o în 1996 și a transformat-o peste noapte într-un geniu gen Nicolae Iorga fără barbă.
Corigentă la liceul din Buzău absolvit în 1992 cu chiu cu vai cu o notă a mediocrității specifică fetelor zburdalnice, cum era ea cunoscută încă din adolescență, Udrea ajunge în scurt timp să aibă o operă pe care ar fi invidiat-o și altă faimoasă academiciancă, Elena Ceaușescu. Numai priceperea latentă în științe militare, geopolitică, geostrategie, analiză de securitate, geoeconomie și alte marafeturi din astea complicate a determinat calitatea sa de cosemnatară a unor lucrari cu titluri de l-ar fi făcut gelos până și pe Colin Powell cel atât de hingherit de Corina Crețu: „Metode si tehnici de analiza a mediului contemporan de securitate“, „Interesele NATO si perspectivele de extindere a spatiului de securitate“, „Mutații geopolitice în mediul de securitate al zonei Mării Negre la începutul secolului XX“, „Rolul României în plan regional si în structurile de securitate colectivă“, „Disputa de interese și traseele energetice în zona Mării Negre“, „Interesele actorilor din bazinul Marii Negre și Caucazul de Sud“, „Relațiile bilaterale ale României cu țările din regiunea Marii Negre și Caucazului de Sud“, „Instrumente și metode de analiză a mediului de securitate“, „Profilul geopolitic al bazinului Mării Negre si Caucazului“, „Perspectivele strategice ale regiunii Mării Negre în viziunea SUA. Interesele României și miza resurselor energetice din regiune“.
Plagiatul, mama învățăturii
Cum de a putut Elena Udrea să adune în căpșorul ei blond asemenea teme firoscoase, o asemenea expertiză prodigioasă pe Marea Neagră, cea brazdată de marinari fioroși dar extrem de sexy, cu burta plată încă, explică chiar ea, cu inocență. Cu copy paste, adică pe traseul ales și de Victor Ponta, celălalt celebru dottore, maestrul plagiatului, recunoscut pe plan mondial. Citez din dottorresa: „În anul 2005, când am ales cariera politico-administrativă, am încercat să mă pregãtesc urmând cursuri post-universitare la Colegiul Național de Apărare. Am luat decizia de a începe o teză de doctorat, acestea erau lucrări pregătitoare. Neavând timp să-mi fac singură teza, te ajută colegii, profesorii. Mai scria când unul, când altul și apoi publicam împreună și cu sprijinul profesorilor (…) Probabil a fost eroarea unor colegi care m-au ajutat la vremea respectivă. Asta e!“ a declarat Elena Udrea pentru gândul.info.
Deontologul lui Voiculescu, alt dottore cu diplomă cumpărată cu 300 de dolari (pe bune), alde Ciutacu, care s-a spășit acum și a schimbat oportun garnizoana, deoarece Felix se duce la fund, a evidențiat similitudinile între lucrarea ce o are coautor pe Elena Udrea – "Mediul International și Uniune Europeană" (publicată în Buletinul Universității Naționale de Apărare "CAROL I") și "Politica Europeană de Securitate și Apărare", elaborată în 2005 de Institutul European din România. Alți doctori, din cei autentici, indignați de impostura Elenei Udrea, cum ar fi Dragoș Dincă, director al INA, au arătat că ea figurează ca dottorrresa în oferta academică a Universității Cantemir, condusă de plagiatoarea nominalizată de plagiatorul-șef Victor Ponta să preia portofoliul Educației, Corina Dumitrescu și unde este colegă cu Alina Gorghiu, altă blondă ravisantă și extrem de versată, dar cu studii mai pe bune se pare, și de asemenea profesoară la stabiliment.
Argumentând pe baza Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic si cu Hotărârea nr. 404 din martie 2006 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare, Dragoș Dincă a susținut că activitatea așa zis academică a Elenei Udrea are tentă penală.
Neregulile evidențiate în lectoratul Elenei Udrea erau următoarele:
• prezența numelui Elenei Udrea, cu titlul de lector universitar doctor în pliantul de prezentare al Masteratului de Integrare Europeană al Universității Creștine Dimitre Cantemir la începutul anului universitar 2007-2008, moment în care Elena Udrea nu avea acest titlu (oare concursul pentru ocuparea postului de lector a fost unul „cu dedicație"?)
• incompatibilitatea Elenei Udrea cu postul de lector universitar la masterat – conform HG 404/2006 (Art. 12, alin.1 si 2) „pot fi cadre didactice în cadrul unui program de masterat numai acele cadre didactice care au obținut titlul stiințific de doctor“ – vezi HG 404/2006
• lipsa din pregătirea Elenei Udrea a unei activitați stiințifice care să-i legitimeze titlul de lector universitar, condiție necesară pentru a obține această calitate conform Legii 128/1997 Art. 60, alin. 3. -vezi lege 128/1997
„ Articolele menționate de Elena Udrea în CV-ul de pe blogul personal nu sunt din publicații acreditate CNCSIS. Mai mult, consider că nici articolele din ziarele tabloide nu constituie experiență stiințifică necesară pentru obținerea titlului de lector universitar, si mă declar îngrijorat pentru viitorul sutelor de masteranzi…din impostura academica a Elenei Udrea si din activitatea sa pedagogică nelegitimă vor suferi sute de tineri. Prezența Elenei Udrea în acest post este cel puțin imorală. „ a declarat Dragoș Dincă, într-o ieșire publică consemnată și pe blogul său, prin 2008.
Este de înțeles că Udrea și-a găsit un locșor călduț și perfect potrivit pentru ea alături de coana rectoriță de la Cantemir, atât de alfabetizată încât în cv-ul plin de falsuri scris cu mânuța sa tremurătoare enumera faptul că printre aptitudinile și competențele sale se numără și "înnotul" sau că a făcut cursuri de Drept Internațional la Universitatea Standford (care universitate se numește puțin diferit, desigur).
Recent, niște consilieri de-ai lui Victor Ponta au relansat pe piață o cimilitură, cu bătaie lungă, desigur tot un plagiat: „țineți minte trei cuvinte, Victor Ponta președinte!“. Eu aș lansa și eu una pe măsură, însă originală și perfect autentică: „Elena Udrea pentru noi este Victor Ponta doi“. Dottore și dottoressa umăr la umăr. Tare bine le stă.
George Roncea
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















