Home Actualitate Seceta creste costurile fermierilor

Seceta creste costurile fermierilor

DISTRIBUIŢI

Lipsa precipitaţiilor a uscat excesiv solul, mărind numărul de lucrări necesare înfiinţării unei culturi. Consumul de motorină se va mări cu aproximativ 30%, potrivit reprezentanţilor Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), determinând creşterea costurilor totale pe care fermierii vor trebui să le suporte. Pentru înfiinţarea unui hectar de cultură, costurile s-au cifrat anul trecut la aproape 1.400 lei, iar fermierii au beneficiat de subvenţionarea a 21% din preţul mediu de comercializare a motorinei.

Pagubele produse de secetă se ridică la peste 500 milioane de lei, însă raportările din teritoriu ţin cont doar de cererile de despăgubire depuse de agricultorii are au încheiat asigurări. Pierderile micilor proprietari nu au fost însă contorizate. Cea mai gravă situaţie se înregistrează în cazul culturilor de floarea soarelui, peste 50% din suprafaţa cultivată fiind compromisă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.