Americanii au „căzut pe spate”: ambasadorul Vieriță și barca lui „de fițe”

Adrian Cosmin Vieriță, ambasadorul nostru la Washington se va reîntoarce în curând acasă, odată cu încheierea mandatului său în capitala americană. În vârstă de 51 de ani, el se află la post încă din  ziua de 22 ianuarie 2008 când, în cursul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă, și-a prezentat scrisorile de acreditare în fața Președintelui SUA, George W. Bush. De-a lungul celor patru ani de mandat, Vieriță a fost o prezență discretă despre a cărui activitate nu s-a auzit mare lucru, nici aici acasă, nici acolo, pe meleagurile „Marelui Licurici”. Singura ocazie în care el a fost băgat în seamă de presa americană nu s-a petrecut în cursul celor peste cinci ani de prezență la post, ci abia acum, la sfârșitul misiunii sale diplomatice. Iar atenția care i-a fost acordată de ziariștii americani nu are nici o legătură cu cine știe ce mare succes profesional din această ultimă perioadă a carierei sale de diplomat ci mai curând cu o decizie oarecum exotică pe care a luat-o înainte de părăsirea postului. Concret, tot ceea ce ziariștii americani au considerat a fi cât de cât interesant din activitatea ambasadorului român este faptul că vrea să-și ia acasă o barcă cu motor de care, pur și simplu, pare a se fi îndrăgostit. În acest sens, portalul lancasteronline.com. a anunțat, exact ca pe o ciudățenie simpatică, faptul că ambasadorul român și-a modificat barca pe jet de apă – Sea Doo Speedster, pe care și-a cumpărat-o din SUA, într-una cu motor „outboard”. Dar și că o va aduce în România unde are de gând s-o folosească pe un lac din apropierea locuinței sale și în cursul unor viitoare excursii pe care are de gând să le facă în Delta Dunării. Aparent plină de bunăvoință, știrea prezentată de portalul american pare a fi mai curând o relatare condescendentă a unei aventuri de care are parte un „sălbatic”, ușor de încântat cu sclipiciul unor oglinjoare sau al unor banale mărgele din sticlă obișnuită. Iar bravul nostru ambasador nici măcar nu bagă de seamă acest aspect al întregii povești.
Autorul articolului care-l are în centru pe ambasadorul Vieriță începe prin a-l descrie pe român: „Purtând blugi și un tricou în dungi, diplomatul român, s-a prezentat, joi, la centrul Marine Engine Service din comitatul Lancaster pentru a-și recupera barca după ce aceasta a stat două săptămâni în service în vederea efectuării modificărilor solicitate. Alte ateliere similare i-au spus că o astfel de schimbare a motorului este o operațiune dificilă și foarte rară, dar Bryan Wood, proprietar și mecanic-șef al service-ului menționat mai sus, a avut o altă părere, afirmând că aici se fac lucruri nemaiântâlnite în alte părți”. Iar dacă vă așteptați ca ambasadorul să fi acordat un interviu cine știe cărui ziarist celebru, vă înșelați: el și-a dat cu părerea exact în fața mecanicului-șef Bryan Wood, căruia i-a spus că: „La Washington este minunat. Poți vedea toate monumentele de pe apă”. ?ê?£i tot Wood a aflat că: „Ceea ce l-a nemulțumit este zgomotul prea mare al motorului. Dar și că elicea motorului bărcii pe jet de apă poate absorbi ierburile de pe lac, ceea ce poate conduce la înfundarea motorului, astfel că soluția motorului outboard, care este un propulsor exterior montat la pupa ambarcațiunii, este de preferat în condițiile deplasărilor pe ape cu multă vegetație”. Să fie asta un soi de reclamă mascată a unui anumit tip de barcă? Ori o reclamă  discretă în care sunt lăudate calitățile profesionale ale lui Bryan Wood? Habar nu avem! Dar, de aici, de acasă, cam asta pare a fi. Portalul american mai relatează că ambasadorul român l-a contactat pe Wood încă de anul trecut când i-a cerut sfatul cu privire la acest plan. Dar  Wood, l-a sfătuit atunci să-și cumpere altă barcă: „I-am spus că ar fi mai simplu dacă-și va lua alta, în loc să o modifice pe aceasta”, a declarat specialistul mecanic. După care tot el a fost de părere: „Dar chiar i-a plăcut această barcă. Le-a plăcut culoarea și cred că arată cool”. De o banalitate înfiorătoare, relatarea poveștii despre barca ambasadorului român se derulează pe un ton de șuetă lejeră, care nu are absolut nimic în comun cu rigorile protocolului diplomatic: „După ce a meditat timp de un an, Adrian a decis să treacă la acțiune și l-a contactat din nou pe Wood, la începutul acestei veri, cerându-i să realizeze modificarea. După două săptămâni de muncă și în schimbul mai multor mii de dolari, cât a costat lucrarea, barca a fost gata. «A făcut o treabă extraordinară. Sunt așa de fericit», afirmă diplomatul român, pe care mecanicul îl descrie drept ,,foarte educat, dar amical» și «foarte modest»”. Apoi, portalul american menționează: „Cei doi au făcut primul test drive al ambarcațiunii pe lacul Blue Marsh. «Am venit astăzi de la Washington cu mașina și ne întoarcem cu barca», spune ambasadorul. «Să petreci ziua pe apă este foarte frumos. Te poți bucura de ea și să fii împreună cu ea. Așa ești mai aproape de natură.», conchide ambasadorul, bucuros că va putea să folosească în continuare barca în România”.
Toată această tărășenie, inclusiv „prestația” ambasadorului Vieriță este, de fapt, o povestioară de o banalitate înfiorătoare. O poveste care spune, totuși, câte ceva despre înalții noștri oficiali care ne reprezintă prin lumea largă. ?ê?£i, în același timp ne reamintește și alte cazuri de ambasadori la fel de „strângăreți”. La plecarea sa din post, Mircea Geoană și-a adus acasă un automobil „americănesc”. Iar cu mult înaintea lui un alt ambasador a comis o gafă cu mult mai gravă. Acum am cam uitat dar, cândva, pe la începutul anilor 90 și ambasadorul Darie Novăceanu s-a întors de la post cu tot cu mobila stil pe care a găsit-o prin ambasada noastră din Spania. Diplomație, nene!

Vasile Surcel