Home Actualitate Parasute

Parasute

DISTRIBUIŢI

Noi nu vorbim urât! Paraşuta este doar umbrela aceea gigantică şi cu bretele, sub care te piteşti ori de câte ori vrei să te scobeşti în nas fără să te vadă electoratul. Ori de câte ori nu vrei să pici în freză de la înălţimea fotoliului de preşedinte, premier, ministru sau parlamentar .

Fie că vorbim de avioane noi sau puţin rodate de alţii, o paraşută e sfântă la casa omului. Nu şti pe unde te prinde. Iar ăia micii de la sol, din Guvern sau de prin Parlament, cum să rămână fără pensie alimentară?

Am scăpat de pensii şi-am dat de tat*su! Avioanele. Care, pe timpul lui Băsescu, evident, vor râde din 2008 în soare precum macaralele altui *Escu. Bagi Cântarea României pe stil nou şi gata cacialmaua. Aşa cred unii de prin guvern şi de prin opoziţie. Care ne consideră cam des o naţie de băieţi buni, ca să nu spun o naţie de proşti de-a dreptul.

Ai lui Tăriceanu au prins deja hoţul: Băsescu. Cel care vrea să-şi plimbe, mă scuzaţi, delegaţia în zeci de avioane deodată. La Constanţa, ca preşedinte. La Stâna din Vale, ca premier. La Caracal, ca ministru. Ruşine să-i fie! Aşa că-i dau şi luptă, înfierîndu-l cu mânie liberală pe la toţi vecinii: Avioanele căpitanului fac toate pensiile să roşească! Băsescu întoarce canalul.

Vin, încă şi mai nervoşi, ai lui Geoană. Uite de ce nu voia preşedintele să majoreze pensiile mamelor şi taţilor noştri! Ca să zboare el lux prin lumea asta mare. Băsescu lasă papucii şi ia puşca. Maria i-a promis un festin dacă-i aduce niscai iepuri: Tăriceanu visează noaptea elice şi ziua motoare. El propune, el centrează, el mănâncă morcovi.

Aşa că preşedintele a scos actele din seiful CSAT-ului, de i-au căzut lui Tăriceanu şi Căştile. Şi Secundul. Şi pilotul Automat. Şi Turnul de control. Tot un fel de CSAT. Cum românii suportă aproape orice, premierul a dat-o la întors. A intrat într-a cincea cu Porche-ul decapotabil – e bugetar şi capota îi vine abia la chenzină -, în guvern direct din controlul medical (la genunchi) şi a pus apostila: Autograful meu pe avioane e facultativ, nu obligatoriu!

Serios? Uite, fără să vrea, premierul mi-a vândut un pont. Mâine îi fac patronului meu un referat de principiu. Să-mi aprobe avion. Să-i duc mamei o pâine caldă, până când i-o veni roaba cu pensia. El semnează, e băiat bun. Şi, la noapte, deturnez avionul în munţi, la partizani. Apoi declar că doar interesele lui oculte m-au obligat să compun solicitări…

Stimaţi Domni! Nu ne mai jigniţi măgăreşte. Aproape că nici nu mai înţeleg de ce, dacă tot ne consideraţi o gaşcă de retardaţi, vă mai călcaţi aşa de des pe bombeuri pentru ştampila noastră. Deşi o explicaţie ar exista. Mama şi-a tras internet de când o dă pensia afară din casă şi-am dat, accidental, peste nişte vorbe: bani, contracte, băieţi deştepţi, devalizare, clanuri. Ce să fie, ce să fie?

Lăsând gluma la o parte, putem spune: Furaţi cam mult, stimabililor! Într-un mandat vreţi să vă fericiţi tot neamul pe câteva generaţii. Dacă ar intra pe bune justiţia în voi, am avea bani şi de pensii. Şi de sănătate. Şi de învăţământ. Şi de drumuri. Şi de agricultură. Chiar şi de avioane.

Eu, una, nu aş fi deloc încântată să ştiu că primii oameni care mă reprezintă în lume ajung la reuniuni cu căruţa cu boi. Fără flecuri la botine. Sau cu cifru la praz. Dar finuţ, băieţi, nu cu buldozerul. De unde şi titlul: Paraşuta.

M-am decis să pun umărul. Fac un credit. Apoi o fundaţie. Cumpăr oarece atârnătoare din astea salvatoare şi le închiriez politicienilor din avioanele alea neasumate. Dar îi aleg pe ochi şi pe sprânceană. Pe ceilalţi îi rânduiesc la coadă. La şcoală. La pensii. La medicamente. La tratament. La export. După caz. Aşa nu mai risc să ajung în concediu prin vreun colţ din lumea asta mare şi văd cum gazdele pitesc instantaneu şi lebedele şi bananele…

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.