
Judecătorii și procurorii condamnați pentru fapte penale care au legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu își vor pierde pensia, iar măsura va fi aplicată inclusiv celor găsiți vinovați de asemenea fapte înaintea intrării în vigoare a legii. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul de lege trimis de Ministerul Justiției, urmând ca ministrul Robert Cazanciuc să-l trimită la Parlament conform solicitării lui Victor Ponta, la 1 septembrie. Doar după ce Legislativul o va adopta, legea va putea fi aplicată. În toată această ecuație, singurul parcă picat din lună era procurorul general al României, Tiberiu Nițu. Chiar dacă a venit a ședința CSM alături de ministrul Cazanciuc, Nițu habar n-avea ieri dimineață de intenția de eliminare a pensiilor magistraților certați cu legea.
”Anulare e un cuvânt nepotrivit”, a spus Nițu, înainte să intre în ședința CSM, după ce a recunoscut că nu știe ce urma să se discute acolo.
"Nu sunt la curent cu un eventual proiect de lege prin care Ministerul Justiției propune anularea pensiilor celor condamnați. Nu sunt un specialist în dreptul muncii și în drept civil. Eu vorbesc ca jurist, poate ca impact ar fi benefic, dar din punct de vedere juridic, nu știu dacă cuvântul anulare este cel mai potrivit. Cred că se pot face discuții vizavi de o anumită pensie specială și o anumită pensie de asigurări sociale", a declarat procurorul general al României.
Sunt vizați toți judecătorii și procurorii dovediți corupți
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a explicat care a fost poziția adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii pe marginea proiectului de lege elaborat de subordonații săi. Dacă va rămâne în această formă, legea se va aplica judecătorilor și procurorilor penali, condamnați definitiv și înainte de intrarea în vigoare a legii. "Plenul CSM a avizat favorabil propunerea de eliminare a pensiei speciale pentru magistrații care au fost condamnați pentru fapte de corupție, pentru fapte în legătură cu serviciul săvârșite cu intenție și pentru orice alte fapte care a duc atingere prestigiului justiției. Nu se pune problema de o modificare a ceea ce am propus noi, pentru că noi am adus pe masa CSM un text, pentru a fi dezbătut. În urma unor dezbateri, au rezultat câteva propuneri tehnice din partea CSM, care vor fi însușite de Ministerul Justiției și am convenit asupra acestor categorii de infracțiuni în domeniul de aplicare al legii", a spus Cazanciuc.
Aceasta nu înseamnă că legea va fi aplicată retroactiv, în contradicției cu Constituția, a precizat Cazanciuc, pentru că va fi sistată plata drepturilor de la momentul intrării în vigoare a actului normativ fără ca beneficiarilor pensiei să le fie ceruți banii înapoi de la momentul condamnării definitve."Nu se pune problema de retroactivitate a legii. Legea poate dispune doar pentru viitor. Deci cei care au această pensie acum, până în momentul în care legea va intra în vigoare vor beneficia de ea, dar din momentul intrării acesteia în vigoare această plată se va sista imediat", a explicat ministrul justiției.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















