Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a stabilit sumele pe care companiile care vor activa pe această piaţă vor trebui să le plătească pentru constituirea Fondului de Garantare. Contribuţia la capitalul social al Fondului, pentru fiecare administrator şi furnizor de pensii private autorizat de Comisie, va fi echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro, calculat la cursul de referinţă comunicat de BNR la data depunerii acestuia. La această sumă se va adăuga o plată iniţială de 50.000 de euro pentru alimentarea fondului. Contribuţia va reprezenta cel puţin 1% din capitalul social minim corespunzător obiectului de activitate autorizat. Măsurile sunt cuprinse în proiectul de normă privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare din sistemul pensiilor private elaborat de CSSPP.
Fondul de Garantare va fi constituit integral din contribuţiile companiilor care vor administra fonduri de pensii, iar societatea care îl va administra nu va plăti dividente. Profitul rămas după plata taxelor şi impozitelor va fi repartizat în funcţie de decizia adunării generale a acţionarilor în fonduri suplimentare de rezervă, într-un fond de dezvoltare şi investiţii şi în sprijinirea dezvoltării pieţei pensiilor private.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















