
Tarifele pentru serviciile medicale ar putea fi majorate în România, odată cu intrarea în vigoare, pe 25 octombrie anul acesta, a Directivei Europene pentru Sănătate. Europenii se vor putea trata în orice spital din țările Uniunii Europene, iar autoritățile vor fi obligate să le ramburseze acestora costurile la nivelul din țara de origine, potrivit B1.ro
Țara noastră are cele mai mici costuri din Uniune, iar astfel se creează o inegalitate între români și alți europeni. Spitalele riscă să fie puse în situația de a trata și pacienții proveniți din alte state membre la costuri subevaluate, fapt care le va accentua deficitul. Din acest motiv, România va trebui să majoreze prețurile serviciilor medicale, arată un studiu al Federației Solidaritatea Sanitară.
„Demersul pentru stabilirea costurilor reale aferente serviciilor medicale este unul obligatoriu pentru a putea vorbi de armonizarea legislației la prevederile Directivei nr. 24/2011. Orice ezitare în acest sens va afecta în mod semnificativ două paliere ale sistemului de sănătate“, se arată într-un studiu al Fderației Solidaritatea Sanitară.
Directiva pune o presiune mare pe statul român în special în ceea ce privește decontarea serviciilor medicale pentru românii care se tratează în străinătate, crearea sistemului de informare a pacienților, dar și existența unui sistem funcțional de asigurări de malpraxis.
„Raportat la situația României, stabilirea prețurilor serviciilor medicale la nivelul costurilor de piață poate determina fluxuri migratorii de pacienți din alte state membre, datorită prețurilor mai reduse comparativ cu cele din propriul stat, determinate de costurile mai reduse cu forța de muncă“, se mai arată în studiu.
Având în vedere interpretarea de ansamblu a Directivei, lipsa profesioniștilor pentru anumite specializări (spre exemplu) generează efecte care nu pot fi blocate nici măcar de autorizarea prealabilă.
Cel mai important, s-ar putea ajunge într-o situație fără precedent: sunt multe servicii medicale sau intervenții medicale care nu pot fi făcute în România chiar și acum. Altfel spus, în absența posibilității unui tratament în țară, autorizarea tratamentului medical într-un alt stat devine obligatorie. Ceea ce conduce la obligația de a suportat costurile unor intervenții prestate în alte state.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















