
Greve pe degeaba
Sindicatele s-au întålnit inițial pentru a stabili proteste împreună, a apărut apoi o problemă, s-au certat și au anunțat acțiuni separate, iar unele sindicate nu au fost în stare să organizeze nici măcar ce au promis și au dat înapoi, pierzåndu-și credibilitatea în fața oamenilor și a Guvernului.
Liderii confederațiilor sindicale s-au întålnit într-o vineri, în urmă cu două săptămâni, să stabilească ce proteste vor face, toți având aceeași listă de nemulțumiri. La întâlnirea aceea au fost mici ciocniri între lideri, mărul discordiei fiind Liviu Luca, sindicalist și el, implicat în cazul Sorin Ovidiu Vîntu.
Acea discuție nu s-a finalizat cu un rezultat clar privind acțiunile de protest, sindicaliștii schițând mai multe variante de acțiuni împreună, urmând să se decidă, peste trei zile, asupra uneia dintre ele.
Dar nu s-a mai întâmplat acest lucru, pentru că în acel week-end liderii s-au supărat, totul plecând de la o declarație „incriminatorie“ a lui Bogdan Hossu la adresa celorlalți șefi de confederație, declarație legată tot de Liviu Luca și Sorin Ovidiu Vîntu.
Astfel că lunea trecută, când ar fi trebuit să se întâlnească din nou toți și să iasă în fața presei cu o declarație comună privind protestele, s-a întâlnit fiecare la confederația sa și protestele s-au separat. Nu ar fi fost o problemă foarte mare dacă ar fi și dus la bun sfârșit acțiunile anunțate, dar mulți au renunțat să își îndeplinească promisiunile făcute la scurt timp după ce s-au angajat că ies în stradă sau că întrerup activitatea.
Primii care au amenințat că opresc activitatea în administrație au fost reprezentanții Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), afiliat la „Cartel Alfa“. Liderul SNFP, Sebastian Oprescu, spunea, marți, că din 27 septembrie 34.000 de funcționari publici vor opri activitatea în 350 de instituții publice din administrația publică centrală și locală, exemplificând cu Garda Financiară, Inspecția Muncii, Protecția Consumatorilor, CNSAS, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor, Garda Națională de Mediu.
Oprescu are un sindicat în executare silită
Imediat după acest anunț de mare importanță pentru țară, apărut în toată presa, președintele Alianței „Sed Lex“, un alt sindicat al funcționarilor publici, acesta afiliat la CNSLR-Frăția, Vasile Marica, a apărut pe toate posturile de televiziune să spună că de fapt Oprescu conduce un sindicat aflat în executare silită și nu este în stare să facă nicio grevă generală, pentru că nu are susținerea oamenilor „și așa puțini“ pe care îi reprezintă.
Și uite așa a început un show televizat între liderii celor două sindicate, fără să existe la final un câștigător. A doua zi de la acest „circ“, SNPF trimite un comunicat de presă precizând că nu mai face grevă în 27 septembrie și că amână acțiunea pentru o dată ulterioară, când și cei de la „Sed Lex“ vor fi pregătiți de protest. În urma acestor evenimente cu siguranță au pierdut ambele sindicate la capitolul credibilitate atât în fața membrilor de sindicat, cât și în fața guvernanților.
„Cartel Alfa“ a anunțat, inițial, că pe 22 septembrie, când CNSLR-Frăția își planificase mare miting cu marș prin Capitală, va protesta la Guvern, intersec-
tându-se astfel cu cei de la confederația „concurentă“. A doua zi de la acest anunț, reprezentanții „Cartel Alfa“ au revenit și au subliniat că nu mai fac niciun protest pe 22 septembrie, că le-a cedat autorizația celor de la CNSLR, care anunțaseră mare manifestare fără a cere autorizare de la Primărie.
Piața Victoriei, goală, fără greviști
Sâmbătă, liderii confederațiilor au avut o întâlnire cu premierul Emil Boc, care s-a încheiat fără niciun rezultat favorabil pentru angajați. La finalul acesteia toți au spus că sunt nemulțumiți și că nu vor renunța la protestele anunțate.
Prima acțiune în București trebuia să fie cea a membrilor CSDR, programată pentru luni. La Guvern, președintele CSDR nu a spus că renunță la proteste, dar până la urmă, luni, Piața Victoriei a fost goală, liderii confederației răzgândindu-se pe motiv că așteaptă o nouă întâlnire cu premierul.
Astfel, dintre protestele anunțate au rămas în picioare, cel puțin teoretic, luni, manifestările „Cartel Alfa“ din teritoriu și refuzul polițiștilor de a-și îndeplini în totalitate obligațiile de serviciu, spunând că își reduc activitatea la 75%, pentru că sunt plătiți doar 75%.
Până în acest moment a rămas valabil mitingul CNSLR-Frăția de miercuri, iar mitingurile din Piața Victoriei ale „Cartel Alfa“ de joi și vineri au fost amånate pånă săptămâna viitoare, cånd va intra în scenă și BNS.
Urmărind firul evenimentelor, astfel cum s-a derulat în ultimele săptămâni, se poate ușor constata o lipsă de unitate la nivelul deciziei sindicale, certurile dintre lideri având efecte directe și departe de a fi benefice pentru angajați.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















