
După ce au căutat să pună tot felul de piedici la dezbaterea legii pensiilor, conștienți că nu au soluții concrete pentru majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, liderii coaliției Grivco – prin vocea președintelui PSD, Victor Ponta – au dat ieri un ultim asalt pentru întoarcerea votului la această lege importantă pentru sustenabilitatea sistemului. Practic, la aproximativ o săptămână după votul de miercurea trecută de la proiectul legii pensiilor, liderii PSD-ului s-au trezit brusc să conteste rezultatul votului după ce aleșii coaliției Grivco au părăsit sala de plen în semn de protest, preluând brusc diversiunea fraudării votului de către PDL de la tonomatele postului Antena 3, și și-au făcut din plin numărul ieri-seară. În fapt, diversiunea are un scop bine precizat și vizează suspendarea din funcție a președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, ca un preambul la haosul pe care social-democrații speră să-l facă prin intermediul moțiunii de cenzură populare, fiind un semnal indirect adresat Cotrocenilor. Pe de altă parte, strategia lui Ponta a ieșit la iveală ieri, la ședința plenului la care a participat și premierul, când aleșii PSD și PNL au solicitat la unison suspendarea lui Anastase, pe motiv că votul la legea pensiilor ar fi fost fraudulos.
Circ și gâlceavă de două parale
La rândul său, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat ieri că liderii coaliției de guvernare sunt de acord ca, în cazul în care se va formula o contestație față de votul la legea pensiilor, să se pronunțe plenul asupra reluării acestuia. Potrivit acesteia, subiectul reluării votului pe legea pensiilor va fi discutat și-n ședința Biroului Permanent al Camerei. Deși este de fiecare dată în mijlocul circului mediatic îndreptat împotriva puterii, președintele PSD absentează de la momentele principale din Parlament, cum a făcut la moțiunea pentru agricultură și la legea pensiilor, preocupat probabil de automobilism, în sensul în care un tabloid central a precizat că Ponta și-ar fi comandat la sfârșitul lunii trecute un Mercedes GL, ultimul tip, al cărui preț de pornire ar fi de peste 60.000 de euro, întrucât este pasionat de bolizi puternici. Și ca tabloul circului să fie complet, președintele PSD a mai precizat că juriștii partidului lucrează la o plângere penală împotriva președintelui Camerei Deputaților, pe care îl acuză de abuz în serviciu și uz de fals. Potrivit acestuia, plângerea penală împotriva Robertei va fi depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















