Conservatorii se reunesc astăzi la Braşov, într-o şedinţă a Biroului Permanent, unde vor vota lista partidului pentru alegerile europarlamentare. Deşi candidaţii PC au fost propuşi încă din februarie, conducerea partidului va stabili acum ordonarea pe listă. Lupta se dă pentru primul loc, unde favorit este fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş. În cazul în care acesta va fi urmărit de problemele de imagine pe care le are din cauza dosarelor de la DIICOT, locul său ar putea fi luat de vicepreşedintele PC Maria Grapini.
Pe lista conservatorilor se mai află fostul vicepremier Bogdan Pascu, Dan Ioan Popescu, actualul europarlamentar Silvia Ciornei sau senatorul Sabin Cutaş. Indiferent de cel care va fi ales să deschidă lista PC, liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, şi-a propus să obţină 7% din voturi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















