Peste 30 de deţinuţi minori din penitenciare din întreaga ţară participă la o tabără şcolară care se defăşoară la Sarmizegetusa-Scărişoara, în judeţul Hunedoara. Scopul unei astfel de tabere este, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Bârcea Mare, pregătirea reintegrării sociale a minorilor privaţi de libertate. Şi pentru a-i ajuta pe micuţii infractori să se reintegreze în societate, în tabăra de la Sarmizegetusa-Scărişoara mai sunt cazaţi şi zeci de adolescenţi din cadrul Palatului Naţional al Copiilor, de la Clubul Copiilor din Cugir şi câţiva copii protejaţi de o fundaţie umanitară din Bucureşti. Pe întreaga perioadă a taberei, minorii vor participa la diferite activităţi în echipe mixte cu adolecenţii de la Palatului Naţional al Copiilor. Programul taberei cuprinde vizitarea de muzee şi obiective turistice, urmărirea unei demonstraţii efectuate de echipele Salvamont Alba – Iulia.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















