Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) propune modificarea Legii privind statutul magistraţilor. Modificarea constă în faptul că procurorul general va fi propus de secţia de procurori a CSM, şi nu de ministrul Justiţiei, dacă actul normativ va fi schimbat. Condiţiile pentru propunerea în funcţie de procuror general se vor schimba şi ele, astfel că anchetatorul trebuie să provină din sistem şi să aibă o vechime de cel puţin 15 ani, iar mandatul său va avea 5 ani, şi nu trei ca pană acum. Tot în sarcina CSM va cădea şi numirea adjuncţilor, şefilor de secţii şi direcţii din Parchetul General. În materie de numiri, Consiliul vrea puterea şi asupra numirii sau revocării din funcţie a directorului Institului Naţional al Magistraturii, datorie ce-i revenea pană acum Consiliului Ştinţific al Institutului. CSM a elaborat trei proiecte pentru modificarea celor mai importante legi ale sistemului judiciar şi aşteaptă reacţiile instanţelor şi ale Parchetelor faţă de aceste propuneri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















