
Eliminarea din primul tur al turneului de la US Open a declanșat ruptura
Unul dintre tenismenii de frunte ai României din ultimul deceniu, Horia tecău, a avut un an foarte slab. Jucătorul de dublu le sufla în ceafă celebrilor frați Bob și Mike Bryan, în clasamentul ATP, la finalul lui 2012, când a hotărât să pună punct colaborării cu suedezul Robert Lindstedt. Sportivul nostru a bătut palma cu celebrul Max Minîi, al cărui nume spune multe, dar s-a dovedit a fi o alegere extrem de neinspirată. Aflat foarte aproape de finalul carierei, bielorusul în vârstă de 36 de ani a lăsat competițiile pe planul secund, ocupându-se în primul rând de afacerile personale și de pregătirea vieții pe care o va duce după retragerea din activitate. Acesta este motivul pentru care Horia Tecău a fost nevoit să ia startul în multe turnee alături de parteneri conjuncturali, legarea relațiilor de joc dintre el și Mirnîi fiind, astfel, imposibilă. Tenismenul nostru a anunțat în urmă cu mai multe săptămâni că este foarte posibil ca această echipă să se destrame, singurele speranțe pentru continuarea în această formulă fiind, la acea vreme, obținerea unor rezultate foarte bune la US Open, care ar fi condus la menținerea printre primele opt echipe, deci și la posibilitatea participării la Turneul Campionilor. „A fost un dezavantaj că nu am avut o continuitate cu Max, a trebuit mereu să ne revedem după 3-4 săptămâni și să o luăm de la capăt cu antrenamentele, dar eu știam asta de la început, așa a fost înțelegerea noastră. Anul acesta a fost mai greu, am avut multe schimbări, un partener nou, un antrenor nou. Am făcut asta pentru a progresa în joc, dar rezultatele nu au fost cele pe care le-am dorit. Am avut parcursuri scurte la turneele de Grand Slam, dar nu trebuie să ne pierdem speranța, mai sunt multe turnee anul acesta. Vrem să jucăm bine pe cimentul american și să rămânem în primele opt echipe pentru că acesta rămâne principalul obiectiv în 2013, să participăm la Turneul Campionilor”, a declarat Tecău în urmă cu mai multe săptămâni, lăsând, astfel, să se înțeleagă că ruperea colaborării dintre el și Mirnîi este ca și făcută, în cazul unor rezultate slabe la US Open. Cum ei au fost eliminați de la ultima competiție de Grand Slam a anului încă din turul întâi, Horia Tecău deja își caută un nou partener, nefiind exclusă nici reluarea relațiilor profesionale cu suedezul Robert Lindtedt, alături de care a cunoscut cele mai mari performanțe la dublu.
Tecău și Mirnîi, cotați cu șansa a 13-a la câștigarea trofeului de la US Open, au pierdut meciul din primul tur, disputat în compania echipei formate din uruguayanul Pablo Cuevas și argentinianul Horacio Zeballos, scor 6-2, 7-5.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















